Mitropolitul Antim Ivireanul s-a născut în anul 1650. A fost de neam georgian (“ivirean”) sau caucazian. După ieşirea din robia turcă, Antim a învăţat caligrafia, pictura, sculptura şi limbile greacă, arabă şi turcă.
A fost adus în Ţara Românească în jurul anului 1690, de domnitorul martir Constantin Brâncoveanu. Antim a fost numit conducătorul tipografiei de la Bucureşti în anul 1691, iar în anul 1696 a fost ales egumen al Mănăstirii Snagov. Acolo a întemeiat o nouă tipografie. În anul 1705, Antim Ivireanul a fost uns episcop al Râmnicului, iar în 1708 mitropolit al Ţării Româneşti.
Ierarh erudit, Mitropolitul Antim a tipărit 30 de cărţi în limba greacă, 22 în limba română, una în slavonă, şase slavo-române, două greco-arabe, una greco-română şi una greco-slavo-română. În total, a scos de sub teascuri 63 de cărţi tipărite la Bucureşti, Snagov, Râmnic şi Târgovişte. “Didahiile” (28 de predici rostite în cursul arhipăstoririi sale la diferite sărbători) l-au făcut să fie considerat cărturarul care a vorbit cea mai frumoasă limbă română dintre toţi învţaţii epocii sale.
Acuzat pe nedrept că ar fi avut legături cu austriecii şi că ar fi uneltit împotriva domnitorului Nicolae Mavrocordat şi a turcilor, Antim Ivireanul a fost arestat. Patriarhul ecumenic de atunci l-a caterisit şi l-a condamnat la exil în Muntele Sinai. Turcii care îl duceau pe mitropolit spre locul exilului l-au ucis pe drum, iar trupul său a fost aruncat în râul Tungia, un afluent al Mariţei, lângă Adrianopol.
Propunerea canonizării Mitropolitului Antim Ivireanul a fost făcută încă din şedinţele Sfântului Sinod din 23-25 mai 1916. Mult mai târziu, pe 8 martie 1966, patriarhul ecumenic Athenagoras a ridicat sentinţa nedreaptă de caterisire a ierarhului român. Totodată, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut pe Antim Ivireanul, ierarh martir şi cărturar, în rândul sfinţilor, pe data de 21 iunie 1992.
