Sfântul Iosif s-a născut în anul 1568, în oraşul Raguza din Dalmaţia. După moartea tatălui său, s-a mutat împreună cu mama în Ohrida, la sud de Dunăre. La vârsta de 15 ani, a intrat în Mănăstirea Maicii Domnului, iar după cinci ani de vieţuire a ajuns la Muntele Athos (Mănăstirea Pantocrator). Acolo s-a călugărit, primind numele de Iosif.
La cererea patriarhului de Constantinopol, Iosif a fost trimis egumen la marea lavră a Sfântului Ştefan din Adrianopol, iar după şase ani a fost pus egumen în lavra românească Cutlumus. A fost trimis apoi mitropolit al Timişoarei, aşezarea în scaun fiind săvârşită la 20 iulie 1650.
La 1653, Iosif s-a retras în Mănăstirea Partoş, aproape de Timişoara. Acolo a mai vieţuit trei ani şi apoi şi-a dat duhul în mâinile Domnului. Potrivit Tradiţiei, în momentul trecerii la cele veşnice, clopotele mănăstirii au început să bată singure. A fost înmormântat în naosul bisericii, iar în anul 1956 moaştele au fost mutate în Catedrala Mitropolitana din Timişoara.
Sfântul Iosif cel Nou a fost trecut în rândul sfinţilor pe data de 28 februarie 1950. El este şi Patronul pompierilor din România: în urma adresei Ministerului de Interne din anul 1997, Sfântul Sinod a aprobat ca Sfântul Ierarh Iosif cel Nou să fie statornicit patronul pompierilor. De altfel, dintre minunile sale, cea mai cunoscută este salvarea de la incendiu a unei părţi din Timişoara.
“Ca să araţi marea ta milostivire pentru turma ta şi râvna ta pentru slobozirea ei din toate nevoile ce o împresurau, atunci când pârjolul focului s-a întins să cotropească toată cetatea Timişoarei, nu ai fugit ca un fricos, ci ai stat ca un viteaz, biruind puterea focului, prin rugăciunea ta mai fierbinte decât vâlvătaia focului, scăpând neatinsă biserica slujirii tale şi oprind, prin ploaie năpraznică, pe care cerul a trimis-o ţie în ajutor, întinderea focului...” (Acatistul Sf. Iosif cel Nou de la Partoş).
