Sfântul Grigorie Teologul (de Nazianz), arhiepiscopul Constantinopolului; Sfântul Bretanion, episcopul Tomisului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfântul Grigorie Teologul (de Nazianz), arhiepiscopul Constantinopolului; Sfântul Bretanion, episcopul Tomisului

Sfântul Grigorie Teologul s-a născut într-o familie aristocrată din Arianz, în partea de sud-vest a Capadociei, în vecinătatea cetăţii Nazianz. Tatăl său a fost convertit de soţia sa, Nona, ajungând mai târziu episcop de Nazianz. Grigorie a studiat în Cezareea Capadociei, în Cezareea Palestinei şi în Alexandria Egiptului. Şi-a completat studiile la Atena, unde a stat 10 ani; în acest timp, s-a împrietenit cu Sfântul Vasile cel Mare.

In jurul anului 357 d.H., Grigorie revine acasă şi primeşte taina Sfântului Botez. Ajunge apoi la mănăstirea înfiinţată de Sfântul Vasile pe malul râului Iris, în Pont, şi îl ajută pe acesta la redactarea Filocaliei. Întors acasă, Grigorie este hirotonit preot chiar de către tatăl său, împotriva voinţei sale, probabil în anul 361.

Retras în singurătate, Grigorie Teologul a scris “Apologeticus”, lucrare în care prezintă greutăţile preoţiei şi motivele pentru care s-a ferit să o primească. Ulterior, revine la tatăl său pentru a-l ajuta să readucă pacea în comunitatea tulburată de semiarieni.

După moartea tatălui său, în anul 374, Grigorie a fost numit episcop de Nazianz, însă nu pentru multă vreme. S-a retrage în Seleucia, Isauria, dedicându-se vieţii contemplative. În anul 379, credincioşii i-au cerut să vină la Constantinopol, pentru a reorganiza Biserica Creştină, tulburată de arieni.

La acea vreme, una din rudele Sfântului Grigorie i-a dăruit acestuia o casă pe care a sfinţit-o cu hramul Anastasia (“Învierea”). Acolo, Grigorie a ţinut cele cinci omilii (predici) despre dumnezeirea Logosului, iar aceste cuvântări aveau să-i aducă numele de “Teologul”.

În anul 380 d.H., împăratul Teodosie l-a ales pe Grigorie Teologul episcop de Constantinopol. Sinodul II Ecumenic (381 d.H.) de la Constantinopol a confirmat alegerea Sfântului Grigorie dar, din pricina contestatarilor, ierarhul s-a retras la Nazianz, trecând la cele veşnice în anul 389 sau 390 d.H.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro