Cuviosul Pavel Tebeul a trăit în sec. al III-lea. Este considerat primul ascet care s-a retras în “cele mai dinăuntru ale pustiei”, primul eremit sau pustnic. Datele despre Sfântul Pavel Tebeul le avem datorită întâlnirii sale cu Sfântul Antonie. Dumnezeu i-a descoperit Cuviosului Antonie, după cinci ani de rugăciune, că se află în pustie o persoană mai desăvâşită decât el. Părintele Antonie a mers şi i-a zis pustnicului: “Bucură-te Pavele, vasul alegerii şi stâlpul cel de foc, locuitorule al pustiei!”, iar Pavel i-a răspuns: “Bine ai venit, soare care luminezi toată lumea, povăţuitorule al celor ce se mântuiesc, gura Lui Dumnezeu, care din pustie ai făcut cetăţi şi pe diavolul l-ai gonit dintr-însa!”. Pavel ajunsese în pustie pentru a scăpa de mânia cumnatului său. Acesta intenţiona să-l denunte împăratului Deciu că este creştin, pentru a moşteni toată averea familiei.
70 de ani a primit Cuviosul Pavel doar o jumătate de pâine, adusă de un corb. În ziua întâlnirii sale cu Sfântul Antonie, corbul i-a adus o pâine întreagă. Şi luând sfinţii acea pâine, se îndemnau unul pe altul ca s-o binecuvanteze şi s-o frângă, unul pe altul mai mare făcându-se cu cinstea. Atunci, Pavel a apucat pâinea de o parte, iar pe cealaltă parte a pus-o în mâinile părintelui Antonie şi îndată pâinea singură s-a frânt prin mijloc şi fiecare şi-a luat partea sa.
După trecerea la cele veşnice a Sfântului Pavel Tebeul, Sfântul Antonie cel Mare s-a întors la mănăstirea sa, luând cu sine haina Sfântului Pavel cea împletită cu frunze de finic. Atât de mult cinstea acea haină, încât numai de două ori pe an se îmbrăca cu ea: la praznicul Sfintelor Paşti şi în ziua Cincizecimii.