Sfantul Ioanichie cel Mare s-a nascut in Bitinia si a trait in timpul imparatului Leon Isaurul (717-740). In tinerete a luptat pentru distrugerea icoanelor. A renuntat la iconoclasm in momentul in care un calaugar, care apara cultul icoanelor, i-a spus pe nume, desi se vedeau pentru prima data.
Sfantul Ioanichie cel Mare a fost si un soldat remarcabil, reusind sa-i salveze viata imparatului intr-o lupta cu bulgarii.
S-a retras din armata dupa incheierea luptei cu bulgarii si a ales sa-si petreaca viata in manastire. Dupa ce vietuieste in cateva manastiri, decide sa se retraga in pustiu. Dupa un timp petrecut in pustiu, se stabileste mai intai in Muntele Conturiului, iar apoi in Muntele Olimp.
Din cauza invidiei, un monah a incercat sa-l otraveasca, altul i-a dat foc chiliei, un altul sa-l strapunga cu toiagul, insa, prin purtarea de grija a lui Dumnezeu a ramas in viata.
A fost un luptator pentru cinstirea sfintelor icoane. Impreuna cu patriarhul Metodie si cu imparateasa Teodora, a restabilit cinstirea sfintelor icoane.
Potrivit Traditie, Sfantul Ioanichie se ridica de la pamant in vremea rugaciunii sale, devenind nevazut.
A trecut la cele vesnice in jurul anului 846. Rodul luptei sale pentru dreapta credinta este marturisit si astazi in slujbele bisericesti: “Nadejdea mea este Tatal, scaparea mea este Fiul, acoperamantul meu este Duhul Sfant, Treime Sfanta, slava Tie!”.
