Sfântul Cuvios Ioanichie Schimonahul este considerat unul din cei mai renumiţi sihaştri care s-au nevoit pe Valea Chiliilor, în primele decenii ale secolului al XVII-lea. Se crede că era cu metania din Mănăstirea “Cetăţuia Negru Vodă”, care era ctitorită în vecinătate.
Sfântul Sfinţit Mucenic Ermolae a fost preot în cetatea Nicomidiei, pe timpul necredinciosului împărat Maximian (286-305 d.H.). Ermolae s-a numărat printre cei două mii de creştini arşi de vii din porunca împăratului păgân. Prin purtarea de grijă a Lui Dumnezeu, însă, trei oameni au scăpat nevătămaţi din foc, şi anume Sfântul Ermolae împreună cu alţi doi preoţi, Ermip şi Ermocrat.
Din viaţa Sfăntului Mare Mucenic Pantelimon aflăm că acesta trecea în fiecare zi prin faţa casei preotului Ermolae. Într-o zi, Sfântul Ermolae l-a poftit în casă pe Pantelimon (care, la acea vreme, era păgân) şi i-a spus că “Hristos este singurul doctor adevărat”, care a venit să ne mântuiască fără plată. La auzul acestor cuvinte, în Pantelimon s-a aprins dorul după Hristos, astfel încât, la scurt timp, a primit botezul şi a devenit creştin.
Sfântul Sfinţit Mucenic Ermolae a fost mai apoi torturat şi ucis prin decapitare, împreună cu preoţii Ermip şi Ermocrat, în cetatea Nicomidiei.