Sfântul Cuvios Ioan Scărarul; Sfântul Prooroc Ioad; Sfânta Euvula | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfântul Cuvios Ioan Scărarul; Sfântul Prooroc Ioad; Sfânta Euvula

Sfântul Ioan Scărarul a trăit între anii 578-649 d.H. A intrat în cinul monahal la vârsta de 16 ani şi l-a avut ca povăţuitor, timp de 19 ani, pe Cuviosul Macarie, După moartea părintelui său duhovnicesc, Cuviosul Ioan Scărarul s-a retras într-o peşteră, unde a dus o viaţă aspră vreme de 40 de ani. A fost vreme îndelungată egumen al mănăstirii din Muntele Sinai. Sfântul Ioan Scărarul este autorul lucrării “Scara”, carte ce descrie viaţa duhovnicească sub forma unei scări cu 30 de trepte care ne duce spre Dumnezeu. “Scara” a fost tradusă în limba română de părintele Dumitru Stăniloae şi se află cuprinsă în volumul al IX-lea al “Filocaliei”.

Biserica Ortodoxă i-a închinat Sfântului Ioan Scărarul a patra duminică din Postul Sfintelor Paşti. Ioan Scărarul mai este cunoscut sub numele de “Ioan Sinaitul”, datorită faptului că a fost egumen al Mănăstirii Sinai. De asemenea, pentru erudiţia şi cultura sa, este numit şi “Ioan Scolasticul”. Numele de “Scărarul” sau “Climacus” vine de la principala sa operă, intitulată “Scara Paradisului”.

Sfântul Ioan Scărarul a trecut la cele veşnice în anul 649.

“Locuitor pustiului şi înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Ioan; şi cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereşti daruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui ce ţi-a dat ţie putere; slavă Celui ce te-a încununat pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri!” (Troparul Sfântului Ioan Scărarul)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro