Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul; Sfântul Prooroc Baruh | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul; Sfântul Prooroc Baruh

Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul a trăit în cetatea Iconiu din provincia Licaonia, în timpul împăratului roman Aurelian (270-275 d.H.). Atunci când a ieşit poruncă de la împărat ca, în toate părţile imperiului, creştinii să fie siliţi a jertfi zeilor, iar cei ce nu se vor supune să fie ucişi, Sfântul Hariton strălucea în credinţă, între toţi cetăţenii Iconiei. El a fost prins, legat şi adus la judecată de către guvernatorul provinciei. Judecătorul l-a întrebat: “De ce nu te închini zeilor cu nume mare, cărora însuşi împăratul şi toţi supuşii îşi pleacă, umili, capetele?” Hariton a răspuns: “Toţi idolii păgânilor sunt diavoli care, pentru mândria lor, au fost aruncaţi din cer în iadul cel mai de jos, căci voiau să se asemene Dumnezeului Celui Prea Înalt. Iar acum oamenii fără minte şi înşelaţi caută să-i cinstească, ca pe dumnezei. Şi ei, şi cei ce li se inchină lor vor pieri curând, ca şi fumul stingându-se se vor pierde, de aceea nu mă voi închina lor. Eu Îl am pe Adevăratul Dumnezeu, Căruia Îi slujesc şi mă închin, Ziditorul şi Mântuitorul lumii, Care trăieşte în veci!”

Pentru aceste cuvinte, Cuviosul Hariton a fost torturat şi bătut atât de crunt, încât trupul i s-a făcut numai o rană. El a fost eliberat din temniţă abia după moartea împăratului Aurelian.

Pe când se îndrepta către Ierusalim, Hariton a fost prins de nişte tâlhari. Atunci, însă, un şarpe veninos a intrat în vasul cu vin din care beau tâlharii şi le-a adus acestora moartea. Sfântul Hariton a făcut o biserică din peştera tâlharilor şi, cu aurul găsit acolo, a ridicat o măreaţă mănăstire. El a trecut la Domnul la adânci bătrâneţi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro