Cuviosul Gheorghe, ale cărui moaşte sunt cinstite la mănăstirea din pustiul Hozeva, s-a născut în Cipru, pe la jumătatea secolului al VII-lea. După moartea părinţilor, vrând să devină monah, Gheorghe a luat o parte din avere şi a împărţit-o săracilor, apoi s-a dus în Ţara Sfântă, unde se nevoia un frate de-al său mai mare, pustnicul Heraclid.
După ce s-a închinat la Mormântul Domnului, cuviosul s-a întâlnit cu fratele său, care l-a trimis într-o mănăstire din pustia Hozeva, la 20 de kilometri de Ierusalim. Acolo, o micuţă capelă fusese transformată în mănăstire la anul 480 d.H., de către Ioan, episcopul Cezareei. Actuala biserică a mănăstirii poartă hramul Cuvioşilor Gheorghe Hozevitul şi Ioan Iacob de la Neamţ.
Tuns în monahism, Gheorghe a fost dat spre ascultare unui aspru bătrân, astfel că era adesea nedreptăţit. Într-o zi, întârziind să aducă apă de la pârâu, bătrânul i-a tras o palmă, înaintea tuturor fraţilor. Îndată mâna i s-a uscat, dar mai apoi, pentru rugăciunile Cuviosului Gheorghe, s-a vindecat. Văzând minunea, Gheorghe a fugit din mănăstire, temându-se ca nu cumva să aibă parte de slavă deşartă, şi a mers iarăşi la fratele său. Înzestrat de Dumnezeu cu darul înainte-vederii şi al facerii de minuni, Cuviosul Gheorghe Hozevitul a prevăzut invazia perşilor în Ţara Sfântă, la anul 614 d.H.
După moartea fratelui său, Gheorghe s-a întors în pustia Hozeva. Petrecea mai tot timpul în rugăciune, zăvorât în chilie, şi cobora doar duminica la Sfânta Liturghie. Cuviosul Gheorghe Hozevitul a fost înmormântat în mănăstirea care-i poartă azi numele, iar moaştele sale săvârşesc minuni, prin harul şi puterea Lui Dumnezeu.
