Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul; Sf. Emilian Mărturisitorul; Sf. Cuv. Domnica | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul; Sf. Emilian Mărturisitorul; Sf. Cuv. Domnica

Cuviosul Gheorghe, ale cărui moaşte sunt cinstite la mănăstirea din pustiul Hozeva, s-a născut în Cipru, pe la jumătatea secolului al VII-lea. După moartea părinţilor, vrând să devină monah, Gheorghe a luat o parte din avere şi a împărţit-o săracilor, apoi s-a dus în Ţara Sfântă, unde se nevoia un frate de-al său mai mare, pustnicul Heraclid.

După ce s-a închinat la Mormântul Domnului, cuviosul s-a întâlnit cu fratele său, care l-a trimis într-o mănăstire din pustia Hozeva, la 20 de kilometri de Ierusalim. Acolo, o micuţă capelă fusese transformată în mănăstire la anul 480 d.H., de către Ioan, episcopul Cezareei. Actuala biserică a mănăstirii poartă hramul Cuvioşilor Gheorghe Hozevitul şi Ioan Iacob de la Neamţ.

Tuns în monahism, Gheorghe a fost dat spre ascultare unui aspru bătrân, astfel că era adesea nedreptăţit. Într-o zi, întârziind să aducă apă de la pârâu, bătrânul i-a tras o palmă, înaintea tuturor fraţilor. Îndată mâna i s-a uscat, dar mai apoi, pentru rugăciunile Cuviosului Gheorghe, s-a vindecat. Văzând minunea, Gheorghe a fugit din mănăstire, temându-se ca nu cumva să aibă parte de slavă deşartă, şi a mers iarăşi la fratele său. Înzestrat de Dumnezeu cu darul înainte-vederii şi al facerii de minuni, Cuviosul Gheorghe Hozevitul a prevăzut invazia perşilor în Ţara Sfântă, la anul 614 d.H.

După moartea fratelui său, Gheorghe s-a întors în pustia Hozeva. Petrecea mai tot timpul în rugăciune, zăvorât în chilie, şi cobora doar duminica la Sfânta Liturghie. Cuviosul Gheorghe Hozevitul a fost înmormântat în mănăstirea care-i poartă azi numele, iar moaştele sale săvârşesc minuni, prin harul şi puterea Lui Dumnezeu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro