Sfântul Cuvios Gheorghe s-a născut în anul 1730, în Săliştea Sibiului. La vârsta de 19 ani, a ajuns în Ţara Românească şi a intrat în slujba Mitropolitului Roşca, arhiereu grec aflat în Bucureşti. În 1750, Gheorghe a purces împreună cu acesta la Muntele Athos, fiind numit diacon la Mănăstirea Vatoped. După moartea mitropolitului, Gheorghe a ajuns ucenicul părintelui Paisie Velicicovschi, stareţul de la Vatoped. L-a însoţit pe acesta în Moldova, la Mănăstirea Dragomirna, iar din anul 1775 - din pricina ocupaţiei austriece - s-a mutat împreună cu părintele său duhovnicesc şi cu alţi monahi la Mănăstirea Secu.
După alţi patru ani petrecuţi la Athos, ieromonahul Gheorghe s-a întors în Moldova, la Mănăstirile Secu şi Neamţ (unde era stareţ Paisie). Mai apoi, a ajuns în Ţara Românească, fiind convins de Mitropolitul Grigorie al II-lea să reorganizeze viaţa monahală în schitul Cernica, părăsit de trei decenii. Cuviosul Gheorghe a pus astfel bazele unei mănăstiri cu aleasă vieţuire, după tipicul Muntelui Athos şi al obştilor din Moldova, iar în cinci ani a adunat în jurul său 103 ucenici. Roadele cârmuirii sale la Cernica au făcut ca, în anul 1793, Mitropolitul Filaret al II-lea să-i dea în grijă şi Mănăstirea Căldăruşani, conducându-le pe amândouă, cu râvnă, până la moartea sa (3 decembrie 1806).
Cuviosul Gheorghe a fost înmormântat la Mănăstirea Cernica. În anul 2005, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Cuviosului Gheorghe, Arhimandritul de la Cernica şi Căldăruşani.
