Sfântul Cuvios Efrem Sirul; Sf. Isaac Sirul, Paladie şi Iacob Sihastrul; Sf. Muceniţă Haris | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfântul Cuvios Efrem Sirul; Sf. Isaac Sirul, Paladie şi Iacob Sihastrul; Sf. Muceniţă Haris

Supranumit “Harpa Duhului”, Sfântul Efrem Sirul s-a născut în jurul anului 306 d.H., în Nisibis, Siria. În ciuda persecuţiilor lui Diocleţian şi a faptului că în Nisibis îşi aveau sălaş o mulţime de religii păgâne, Sfântul Efrem Sirul a crescut într-un mediu creştin cu adevărat autentic. Din imnele sale se poate trage concluzia că părinţii săi erau amândoi creştini. Sfântul Efrem a crescut sub îndrumarea Sfântului Iacob, primul episcop din Nisibis, ales în anul 308. A fost botezat de tânăr şi apoi hirotonit diacon. Înzestrat cu darul lacrimilor şi cu un mare talent (poezia) pe care l-a pus în slujba Lui Dumnezeu, Sfântul Efrem şi-a început lucrarea de conducere a oamenilor către Hristos.

După ce oraşul său a scăpat de trei asedii ale perşilor (Sfântul Efrem Sirul punându-le pe seama rugăciunilor Sfântului Iacob), nevrednicul de pomenire împărat Iulian Apostatul a fost silit să încheie o pace ruşinoasă prin care cedează Nisibisul perşilor, în urma unei campanii militare dezastruoase. Efrem Sirul s-a refugiat în Edessa, unde a şi trecut la Domnul, în 373 sau 379 d.H. Asta după ce, mai întâi, s-a întâlnit cu Sfântul Vasile cel Mare, într-o călătorie făcută în Cezareea Capadociei.

De la Sfântul Efrem Sirul ne-au rămas peste 400 de imne. Ne-a lăsat, de asemenea, predici, precum şi câteva scrieri teologice. Cu siguranţă, cea mai cunoscută scriere a sfântului este rugăciunea care îi poartă numele şi care se rosteşte în slujbele Bisericii din Postul Mare. În ea simţim fără putinţă de tăgadă duhul plin de smerenie şi dragoste al celui pe care îl cinstim ca pe unul din marii poeţi trăitori ai Bisericii de Răsărit.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro