Sfântul Dionisie Exiguul sau Dionisie “cel Mic” a fost un călugăr originar din provincia romană Scythia Minor (Dobrogea de astăzi) şi a trăit în secolele V-VI. Cea mai mare parte a vieţii sale a petrecut-o la Roma, unde a fost stareţ al unei mănăstiri. Dionisie Exiguul a rămas celebru în istoria Bisericii Creştine ca un renumit traducător de opere teologice din greacă în latină.
Opera de căpătâi, cu rezonanţă istorică, a Sfântului Dionisie rămâne însă introducerea calendarului creştin, el împărţind istoria lumii în două perioade: “înainte de Hristos” (î.H.) şi “după Hristos” (d.H.). La acea vreme, era în uz calendarul roman, care număra anii începând cu data întemeierii Romei. Potrivit calculelor făcute, Dionisie Exiguul a ajuns la concluzia că anul 753 de la întemeierea Romei era de fapt anul în care s-a născut Iisus Hristos, adică anul 1 al erei creştine. Cercetările ulterioare au arătat că Dionisie se înşelase, iar anul în care s-a născut Hristos ar varia - după diferite păreri - între anii 6 şi 3 î.Hr., cel mai probabil anul 2 î.Hr. Cu alte cuvinte, Domnul Iisus Hristos s-a născut în anul 2 “înainte de Hristos”.
Istoricii bisericeşti consideră însă că această eroare nu mai are o atât de mare importanţă, iar calculul anilor după “era creştină”, “anul mântuirii”, “anul Domnului” - inventat de călugărul Dionisie, cel născut pe teritoriul ţării noastre - s-a impus în toată lumea.