Cuviosul Dimitrie cel Nou s-a născut la sud de Dunăre, în satul Basarabi (acum în Bulgaria). A trăit în secolul al XIII-lea, în timpul imperiului vlaho-bulgar de la Târnovo, întemeiat de fraţii Petru şi Asan. Iubind viaţa de pustnic, Dimitrie s-a retras într-o peşteră. Nu se ştie cât timp s-a nevoit în peşteră şi nici când a trecut la cele veşnice. Tradiţia spune că, înainte de a muri, s-a aşezat între două lespezi de piatră, ca într-un sicriu, fiind acoperit în timp de apele râului. Moaştele cuviosului au rămas multă vreme sub ape, până când o copilă care pătimea de duh necurat a avut un vis. Fetei i s-a arătat Sfântul Dimitrie, care i-a spus: “Dacă părinţii tăi mă vor scoate din apă, te voi tămădui”. Părinţii au mers la locul indicat, lângă râul Lom, şi au găsit trupul neputrezit al sfântului, între două pietre.
Moaştele cuviosului au fost aşezate în biserica din Basarabi. Mai târziu, domnul Ţării Româneşti a plătit o sumă mare de bani pentru aducerea moaştelor Cuviosului Dimitrie în Bucureşti. Cortegiul nu a reuşit să intre în oraş, deoarece caii nu au vrut să mai meargă. De aceea, au tras la sorţi pentru a se stabili drumul pe care vor merge cu moaştele Sfântului Dimitrie. La sorţi a căzut drumul spre Basarabi, şi astfel moaştele au fost reaşezate în biserica din Basarabi. Au stat acolo până la Războiul ruso-turc din anii 1768-1774, când generalul Petru Salticov, trecând prin satul Basarabi, a luat moaştele cu intenţia de a le trimite în Rusia. Însă, la rugămintea lui Hagi Dimitrie, negustor de origine macedo-română, precum şi a Mitropolitului Grigorie II al Ţării Româneşti, generalul le-a dăruit poporului român. Moaştele au fost aşezate cu mare cinste, în iunie 1774, în actuala Catedrală Patriarhală din Bucureşti.
Astăzi este hramul bisericii “Sf. Dimitrie cel Nou” de pe Şoseaua Rm. Sărat (TUG), păstorită cu vrednicie de părintele paroh Daniel Bogdan.