Sfântul Cuvios Atanasie Atonitul; Sfântul Cuvios Mucenic Ciprian; Sfântul Cuvios Lampadie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfântul Cuvios Atanasie Atonitul; Sfântul Cuvios Mucenic Ciprian; Sfântul Cuvios Lampadie

Sfântul Cuvios Atanasie s-a născut în Trapezunt, din părinți creștini. A rămas orfan la o vârstă fragedă și a fost crescut de un ofițer. Când era copil, Atanasie își conducea prietenii în pădure sau în apropierea unei peșteri și juca rolul de egumen. Și într-adevăr, mai târziu avea să ajungă stareț. După ce și-a desăvârșit educația, Atanasie a intrat în monahism.

Mai târziu, la rugămintea lui Nichifor Focas (963-969), Sfântul Atanasie a ridicat o biserică închinată Sfintei Fecioare Maria. Atunci când participa la masă cu frații din mănăstire, Atanasie își împărțea partea lui în așa fel încât, fără ca cineva să-și dea seama, nu mânca mai nimic în afara anafurei împărțite după Sfânta Liturghie. Plin de har, Atanasie s-a învrednicit de venirea la el a Născătoarei de Dumnezeu, care a scos în chip minunat apă dintr-o stâncă și i-a făgăduit că va fi întotdeauna ”Stareța Lavrei”.

Trecerea la cele veșnice i-a fost descoperită sfântului chiar de către Dumnezeu. La acea vreme, înainte de a inspecta lucrările de extindere a bisericii, Atanasie și-a îmbrăcat straiele de sărbătoare. În momentul în care urca pe schele, s-a prăbușit cupola bisericii peste Sfântul Atanasie și peste ceilalți frați care lucrau la zidurile bisericii. Trupul sfântului a rămas, însă, neatins, neavând decât o rană la picior. Din această rană a curs sânge care a fost luat de frați și cu care s-au făcut multe vindecări. După trecerea sa la cele veșnice, Sfântul Atanasie s-a înfățișat de multe ori înaintea fraților, uneori ca să-i mângâie și să-i întărească, alteori ca să-i dojenească.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro