Sfântul Antonie a vieţuit pe timpul domnitorului Matei Basarab, fiind originar dintr-o familie de creştini evlavioşi din Oltenia. Impresionat de viaţa aleasă pe care o duceau călugării de la Iezeru, Antonie a intrat frate în acest schit. A cerut apoi binecuvântarea Episcopului Ilarion, ca să meargă la Sfântul Munte Athos. Acesta, însă, cunoscând că Antonie este de mare folos multora, l-a sfătuit să renunţe. În jurul anului 1690, Antonie s-a retras într-o peşteră din vecinătatea schitului Iezeru, în muntele cu acelaşi nume. Peştera i-a devenit cuviosului chilie şi loc de reculegere. Nemulţumit că nu avea un loc pentru rugăciune, Antonie a săpat un mic paraclis în stâncă, astfel încât să poată face din ea un lăcaş de închinare Lui Dumnezeu. Totodată, i-a pus catapeteasmă şi icoane, înzestrând-o cu cele necesare săvârşirii slujbelor dumnezeieşti. Sf. lăcaş a fost sfinţit de Episcopul Ilarion al Râmnicului.
În această bisericuţă din stâncă s-a rugat Cuviosul Antonie sihastrul până la sfârşitul vieţii sale. Cobora la schit doar în duminici şi sărbători, ca să asculte Sfânta Liturghie şi să primească Trupul şi Sângele Domnului. Antonie a stat în sihăstrie 28 ani şi a trăit 92 ani; s-a mutat la Domnul în ziua de 23 noiembrie 1719.
Pentru viaţa şi nevoinţele sale, Cuviosul Antonie a fost aşezat în rândul sfinţilor, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (20 iunie 1992). Moaştele cuviosului au fost depuse la biserica Schitului Iezerul.
