Sfântul Alexie a fost fiul dregătorului Eufimian de la Roma. Cu cât înainta în viaţă, spun cronicile, cu atât creştea în Alexie dorinţa vieţii veşnice, iar desfătările pământeşti i se păreau lucruri de nimic.
După obiceiul vremii, Eufimian l-a însurat pe Alexie cu o fecioară de neam bun, dar împotriva voinţei lui. De aceea, în seara nunţii, Alexie a părăsit în taină soaţa şi casa părinţilor săi, ajungând în biserica din Edesa, unde a stat 18 ani, îmbrăcat sărăcăcios şi hrănindu-se din mila creştinilor. Credincioşii au aflat însă că Alexie este un “om al Lui Dumnezeu”, iar acesta, speriat de laudele oamenilor, a plecat către Tarsul Ciliciei. Corabia cu care călătorea a naufragiat, a fost luată de valuri şi purtată până la Roma, patria sa. Alexie a văzut în aceasta mâna Lui Dumnezeu şi a mers la casa tatălui său. Acolo, sub chip de străin, s-a decis să-şi petreacă cealaltă parte a vieţii. Ajuns în casa părinţilor, Alexie a fost batjocorit de servitori, pentru că nimeni nu l-a recunoscut.
Când a simţit că i se apropie sfârşitul, Alexie a alcătuit o scrisoare, a strâns-o în mână şi apoi şi-a dat duhul în mâinile Lui Dumnezeu. În urma unei descoperiri dumnezeieşti făcute în Biserica celor 12 Apostoli, împăratul şi patriarhul au primit poruncă să-l caute pe “omul Lui Dumnezeu”. S-a descoperit, astfel, că “omul Lui Dumnezeu” era chiar fiul lui Eufimian, care trăise ca un cerşetor la curtea acestuia, timp de 17 ani.
Însuşi împăratul a citit scrisoarea lăsată de Alexie şi toţi au fost cuprinşi de spaimă, dând slavă Domnului. Bolnavii se vindecau când se atingeau de sfintele moaşte, căci din trupul sfântului izvora un mir bine-mirositor. Cuviosul Alexie a fost îngropat cu cinste în Biserica Sfântul Apostol Petru.
