Sfântul Apostol Matia; Sfinţii 10 Mucenici Mărturisitori pentru icoana Lui Hristos; Sfântul Mucenic Antonin | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfântul Apostol Matia; Sfinţii 10 Mucenici Mărturisitori pentru icoana Lui Hristos; Sfântul Mucenic Antonin

Sfântul Apostol Matia este cel ales în ceata celor 12 Apostoli, în locul lui Iuda Iscarioteanul, prin tragere la sorţi. Sfântul Evanghelist Luca ne relatează acest episod în Faptele Apostolilor: “Şi au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iustus, şi pe Matia. Şi, rugându-se, au zis: “Tu, Doamne, Care cunoşti inimile tuturor, arată pe care dintre aceştia doi l-ai ales să ia locul acestei slujiri şi al apostoliei din care a căzut Iuda, ca să meargă în locul lui”. Şi au tras la sorţi; şi sorţul a căzut pe Matia; şi el s-a rânduit împreună cu cei 11 apostoli” (Fapte 1:23-26).

Sfântul Apostol Matia s-a născut în Betleem, fiind din tribul lui Iuda. A studiat Cărţile Legii cu Sfântul şi Dreptul Simeon, iar la început a făcut parte din cei 70 de Apostoli ai Domnului. Matia a vestit Evanghelia Lui Hristos în Iudeea, Macedonia şi Etiopia.

Potrivit unor istorici, Matia ar fi primit martiriul în Etiopia, în vreme ce alţii vorbesc de plecarea sa din Etiopia către Macedonia şi Iudeea, locuri unde a vestit învăţătura Lui Hristos. Documentele vorbesc de aducerea sa la Templu, din porunca arhiereului Anania, pentru a răspunde acuzaţiilor aduse de iudeii care spuneau că propovăduieşte un “prooroc fals”, pe Iisus Nazarineanul. Pentru că a refuzat să-şi lepede credinţa, Sfântul Apostol Matia a fost împroşcat cu pietre, până ce şi-a dat duhul.

Şi ca să nu fie acuzaţi de romani de ucidere nedreaptă, iudeii i-au tăiat capul Sfântului Matia, cu o secure. La acea vreme, romanii apelau la aceasta practică barbară când cineva se ridica împotriva Cezarului. Astfel, moartea Apostolului Matia a avut drept motiv, chipurile, nerespectarea legii romane şi nu credinţa în Hristos. Potrivit tradiţiei, moaştele Sfântului Apostol Matia ar fi fost aduse la Roma de împărăteasa Elena, în anul 324 d.H. O parte din ele a fost trimisă în Trier, cel mai vechi oraş din Germania. Aici, au fost descoperite în urma unor lucrări de restaurare a unei vechi biserici. După aceasta, moaştele au fost mutate în biserica abaţiei benedictine, care îşi va lua numele Sfântului Apostol Matia. Aceasta abaţie este acum un mare centru de pelerinaj pentru credincioşii romano-catolici. Existând două versiuni referitoare la locul martiriului Sfântului Matia, sunt documente care vorbesc despre prezenţa moaştelor sale în Georgia de astăzi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro