Sfântul Iacob este numit “fratele Domnului” în Noul Testament (Gal. 1, 9) pentru că a fost fiul Dreptului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria. Biserica ne învaţă să-l numim văr al Lui Hristos şi nu frate, pentru că Mântuitorul S-a născut în chip minunat, pe cale supranaturală, deci nu a fost rodul legăturii dintre Iosif şi Fecioara Maria. Dacă îl întâlnim şi sub numele de “fratele Domnului”, e bine de ştiut că la evrei gradele de rudenie erau cuprinse într-un singur cuvânt: frate.
Mama lui Iacob, Salomeea, era ruda Maicii Domnului, iar Iosif a ajuns să fie logodnicul Mariei la bătrâneţe, spune Sfânta Biserică, după moartea soţiei sale Salomeea. Potrivit Tradiţiei, Sfântul Apostol Iacob a călătorit în Egipt împreună cu Iosif, cu Fecioara Maria şi cu Pruncul Iisus, în vremea în care Regele Irod căuta să-L omoare pe Domnul Hristos. Iacob a fost primul episcop al Ierusalimului. A alcătuit prima slujbă a Sfintei Liturghii, variantă care a fost prelucrată de Sfântul Vasile cel Mare şi de Sfântul Ioan Gură de Aur.
Liturghia Sfântului Iacob se săvârşeşte şi în zilele noastre, în Biserica Ortodoxă Greacă, pe data de 23 octombrie, ziua sa de prăznuire. Sfântul Apostol Iacob a convertit mulţi iudei şi greci la credinţa creştină. Iar când Anania a ajuns Mare Arhiereu, a hotărât să-l ucidă. Potrivit Tradiţiei, bătrânii iudeilor i-ar fi spus lui Iacob să urce pe aripa Templului şi să grăiască de acolo împotriva Lui Hristos. Iacob a urcat, însă a mărturisit în faţa tuturor că Hristos este Fiul Lui Dumnezeu. În urma acestei mărturisiri, Sfântul Apostol Iacob a fost aruncat de pe zidurile templului din Ierusalim şi apoi ucis cu pietre.
