Sfântul Apostol Iacob a fost fratele Sfântului Apostol Matei - vameşul şi evanghelistul -, iar tatăl lor se numea Alfeu. A fost unul din cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos şi a propovăduit Cuvântul Evangheliei în sudul Palestinei şi în Egipt. Urmare a propovăduirii sale, mulţi păgâni au crezut în Hristos, au fost construite biserici şi au fost hirotoniţi preoţi şi episcopi.Tradiţia spune că Sfântul Iacob a murit răstignit pe cruce pe păgâni.
Când Domnul Iisus Hristos vieţuia pe pământ şi alegea oameni drepţi pentru vrednicia apostolească, oameni pe care să-i trimită să propovăduiască Evanghelia, atunci l-a ales şi pe Iacob. Iar Iacob a devenit ucenic al Lui Hristos, propovăduitor al Tainelor şi umbra paşilor Lui. Şi împreună cu ceilalţi Apostoli, primind Sfântul Duh care s-a pogorât asupra lor în limbi de foc, a mers la neamuri, ca să-L propovăduiască pe Hristos, să povăţuiască şi să-i aducă pe cei rătăciţi la El.
Aprinzându-se cu râvna cea dumnezeiască, Apostolul Iacov a ars spinii necredinţei, a sfărâmat idolii şi le-a risipit capiştile, a tămăduit boli şi a gonit duhurile necurate, aducând la Domnul Hristos mulţime de popor, de la care şi-a câştigat nume nou: “sămânţa dumnezeiască”. Pentru că, semănând în inimile oamenilor cuvântul dumnezeiesc, a sădit şi a sporit dreapta-credinţă.
Şi adunând spicele mântuirii omeneşti, Sfântul Apostol Iacob a sfârşit alergarea sa pe pământ, făcându-se părtaş patimilor Lui Hristos. El a fost pironit pe cruce, dându-şi astfel sufletul în mâinile Lui Dumnezeu.
