Sâmbătă, 26 mai, înainte de Duminica Rusaliilor sunt “Moşii de vară”, sărbătoare dedicată pomenirii morţilor. Cu această ocazie, în toate bisericile ortodoxe se vor oficia Sfinte Liturghii urmate de slujbe de pomenire a celor trecuţi la cele veşnice.
Biserica Ortodoxă a consacrat sâmbăta, ca zi de pomenire a morţilor. Două dintre sâmbetele din cursul anului bisericesc sunt dedicate în chip special pomenirii generale a morţilor: Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne (a Infricoşatei Judecăţi) şi Sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (Sâmbăta Rusaliilor).
Sfântul Apostol Carp a fost unul din cei 70 de apostoli, următor şi slujitor al Sfântului Apostol Pavel, fiindcă ducea scrisorile acestuia la destinatari. A fost hirotonit episcop de Sfântul Apostol Pavel pentru Veria Traciei. Sfântul Apostol Carp a mai predicat Evanghelia şi în Creta, unde l-a primit pe Sfântul Dionisie Areopagitul în casa sa.
Sfantul Dionisie mărturiseşte că Apostolul Carp era un om de o mare curăţie a minţii, foarte blând, nevinovat şi smerit; că lui însuşi Domnul i S-a înfăţişat înainte, înconjurat de îngerii Lui; şi că el niciodată nu începea să slujească Sfânta Liturghie până ce nu era încredinţat mai întâi de o vedere de sus.
Sfântul Carp a convertit mulţi păgâni la creştinism. Asemenea, pe iudei, mustrându-i, i-a învăţat să creadă că Hristos Cel răstignit de ei, este Dumnezeu adevărat şi făcătorul tuturor.
A fost ucis cu sălbăticie şi cu nemilostivire de ceilalţi iudei ce nu crezuseră. Prin cinstitele lui moaşte se dau multe tămăduiri bolnavilor, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru.
Tot astăzi, facem pomenirea Sfinţilor Apostoli Tadeu şi Alfeu, din cei 70 de apostoli, Sfinţilor Mucenici Averchie şi Elena, precum şi a Sfântului Mucenic Alexandru Tesaloniceanul.