Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu; Sf. Cuvios Vasile de la Poiana Mărului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu; Sf. Cuvios Vasile de la Poiana Mărului

Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu este cel care l-a însoţit pe Sfântul Apostol Pavel şi pe Barnaba, vărul său, în prima călătorie misionară. După ce a mers cu Barnaba în Insula Cipru, Marcu l-a însoţit iarăşi pe Pavel la Roma. Acolo s-a întâlnit cu Sfântul Apostol Petru şi, după ce l-a ascultat predicând, a scris Evanghelia care îi poartă numele. Potrivit tradiţiei, Marcu a înfiinţat Biserica din Alexandria, unde a fost episcop. Se crede că a murit ca martir în timpul sărbătorilor de Paşti, fiind scos din catacomba în care săvârşea Sfânta Liturghie, legat cu funii şi târât prin oraş.

Sfântul Evanghelist Marcu este considerat întemeietorul şi ocrotitorul Patriarhiei Alexandriei. Semnul distinctiv al Sfântului Marcu, leul, se află pe blazonul patriarhiei, pentru a arăta originea apostolică a creştinismului din această parte a Africii. Alexandria este una din cele cinci patriarhate antice ale Bisericii Creştine primare, membră a “Pentarhiei”, ocupând locul al II-lea, după Patriarhia Ecumenică.

Tot astăzi, facem pomenirea Sfântului Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, născut în anul 1692, în localitatea Poltava din Ucraina. Vasile a venit în Ţara Românească pe vremea lui Constantin Brâncoveanu şi a Mitropolitului Antim Ivireanul, când viaţa bisericească şi culturală a Ţării Româneşti era la apogeu. Împreună cu ucenicul său, ieroschimonahul Mihail şi cu alţi călugări, Vasile a intrat în obştea Mănăstirii Dălhăuţi, unde a rămas vreme de 20 de ani. A fost hirotonit preot şi, la scurt timp, a fost numit stareţ, la nici 30 de ani. Vasile a adunat în jurul său peste 40 de călugări sihaştri pe care i-a deprins cu ascultarea, smerenia şi rugăciunea minţii, făcând din obşte o adevărată şcoală de trăire isihastă.

După ce a înfiinţat mănăstiri în judeţele Buzău şi Vrancea, Vasile s-a stabilit la Mănăstirea Poiana Mărului. A fost părintele duhovnicesc al lui Paisie de la Neamţ şi a trecut la cele veşnice la 25 aprilie 1767. Datorită vieţii sale sfinte, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul sfinţilor, în anul 2003.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro