Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan; Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare; Sfânta Emilia | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan; Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare; Sfânta Emilia

Sfântul Ioan Evanghelistul fost pescar în Betsaida, fiul lui Zevedei şi al Salomeei. A fost cel mai tânăr din cei 12 Apostoli ai Domnului. Ioan a fost unul dintre Apostolii cei mai apropiaţi ai Domnului Hristos. În Evanghelia care-i poartă numele, Ioan se numeşte pe sine “ucenicul pe care îl iubea Iisus” (Ioan, 21, 20).

La Cina cea de Taină, Ioan Evanghelistul s-a rezemat de pieptul Domnului Iisus Hristos şi aşa s-a împărtăşit din Sfintele Taine. Aşa este zugrăvit şi în icoanele creştine. Este ucenicul căruia Domnul, răstignit pe Cruce, i-a încredinţat-o pe Preacurata Sa Maică. Iar după Învierea Domnului, Ioan a fost primul apostol care a cercetat mormântul gol.

După moartea Maicii Domnului, Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan a mers la Efes, în Asia, propovăduind credinţa Domnului Hristos. Din porunca împăratului Domiţian (81-96 d.H.) Ioan a fost prins şi surghiunit în Insula Patmos, unde a vieţuit multă vreme. Acolo a scris Evanghelia care-i poartă numele, trei Epistole şi cartea Apocalipsei, cea care a dat fiori şi speranţe tuturor generaţiilor de creştini.

Potrivit Tradiţiei, Sfântul Apostol Ioan era în vârstă de peste o sută de ani când a luat cu sine şapte ucenici şi, ieşind din cetatea Efesului, le-a poruncit acestora să sape o groapă în formă de cruce. Apostolul s-a întins în acea groapă şi a poruncit să fie acoperit cu pământ. După o vreme, când credincioşii au deschis mormântul, nu au mai găsit acolo trupul Sfântului Ioan.

Se spune că, an de an, în ziua de 8 mai, din acest mormânt se ridica o pulbere pe care locuitorii o numeau mană. Iar această “mană” îi vindeca pe bolnavi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro