Sfânta Muceniţă Iuliana din Nicomidia; Sfântul Mucenic Temistocle | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfânta Muceniţă Iuliana din Nicomidia; Sfântul Mucenic Temistocle

Sfânta Muceniţă Iuliana a trăit şi a pătimit pentru Domnul Iisus Hristos la sfârşitul secolului al III-lea - începutul secolului al IV-lea d.H. A fost fiica unor cetăţeni romani bogaţi, de neam ales, care au logodit-o cu Eleusie, senator păgân.

Iuliana a refuzat să se căsătorească cu Eleusie, motivând că nu este creştin. Din această pricină, tatăl fetei a dat-o pe mâinile păgânului Eleusie, spre a fi judecată şi pedepsită. Pentru că a refuzat să se închine idolilor, aşa cum i s-a poruncit, Iuliana a fost torturată cu sălbăticie. A fost spânzurată de păr, i s-au ars părţi ale trupului cu fier înroşit în foc şi a fost aruncată într-un cuptor încins, din care, însă, a ieşit nevătămată. Văzând cele întâmplate, nu mai puţin de 500 de bărbaţi şi 130 de femei au lepădat credinţa păgână în zei şi au crezut în Iisus Hristos. Din porunca lui Eleusie, toţi cei ce au crezut au fost ucişi împreună cu Iuliana, care avea doar 18 ani.

Sfântul Mucenic Temistocle, pe care-l sărbătorim astăzi, a trăit pe vremea împăratului roman păgân Decius, în Mira Lichiei, fiind păstor de oi. Pornind prigoana împotriva creştinilor, guvernatorul Asclepie îl căuta pe Sfântul Dioscorid. Temistocle, care îl ascunsese, a spus că nu ştie unde este, dar s-a dat pe sine pentru a fi chinuit, mărturisind că este creştin. Pentru aceasta, a fost atârnat de un lemn şi lovit până i s-a sfâşiat pântecele. A fost apoi târât pe piroane ascuţite de fier şi aşa şi-a dat duhul în mâinile Lui Dumnezeu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro