Viaţa Sfintei Teodora, pe care o cinstim astăzi, este pildă pentru credincioasele din toate timpurile. Căsătorită fiind şi căzând în adulter, Teodora s-a hotărât să se ascundă de oameni şi intre într-o mănăstire de călugări, conştientizând starea de păcat în care se afla în acel moment. Astfel, tăindu-şi părul şi îmbrăcând haine bărbăteşti, Teodora a mers la Mănăstirea Octodecatos, luându-şi numele de “Teodor”. Iar acolo, a uimit întreaga obşte de călugări cu nevoinţele, cu postul şi cu lacrimile de pocăinţă pe care le vărsa neîncetat, rugându-se Domnului pentru iertarea păcatelor.
La acea vreme, o tânără de o moralitate îndoielnică l-a acuzat pe nedrept pe monahul “Teodor” (Teodora) că ar fi lăsat-o grea. Ca să nu-şi dezvăluie identitatea, “Teodor” nu a încercat să se dezvinovăţească, ci a primit să plece din mănăstire, deşi era fără păcat. Aşa a petrecut Sfânta Teodora alţi şapte ani într-o pădure pustie, crescând, totodată, copilul din flori al acelei femei păcătoase.
În tot acest timp, Teodora a biruit toate ispitele venite de la diavol, prin rugăciune. După şapte ani de penitenţă, stareţul mănăstirii l-a primit înapoi pe monahul “Teodor”. După alţi doi ani de viaţă sfântă, “Teodor” a trecut la Domnul şi abia atunci au văzut fraţii de credinţă, călugării, că era femeie şi nu bărbat. Iar un înger al Domnului i-a descoperit egumenului mănăstirii taina despre Sfânta Teodora şi despre pocăinţa ei.
Se spune că, după înmormântarea Sfintei Teodora, soţul acesteia, care-i rămăsese credincios în toţi aceşti ani, a ales să vieţuiască ca un pustnic, în chilia unde trăise soţia sa. Şi a rămas acolo până la moarte.
Sfânta Cuvioasă Teodora s-a mutat la Domnul în anul 490 d. H.
