Sezonul răcelilor: sute de brăileni cu infecţii acute respiratorii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sezonul răcelilor: sute de brăileni cu infecţii acute respiratorii

• alţi peste 60 de brăileni s-au îmbolnăvit de pneumonie • Direcţia de Sănătate Publică Brăila nu mai are niciun vaccin antigripal pe stoc, iar cea de-a doua tranşă pe care Ministerul Sănătăţii a promis-o la jumătatea lunii noiembrie se lasă aşteptată

 

Doar în ultima săptămână, peste 300 de brăileni s-au ales cu infecţii acute ale căilor respiratorii sau, în traducere populară, au răcit. Dintre aceştia, doar 8 au necesitat internare la spital. Alţi 67 de brăileni au fost diagnosticaţi cu pneumonii, dintre care 30 au fost internaţi pentru îngrijiri medicale de specialitate, potrivit informaţiilor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Brăila, la solicitarea cotidianului “Obiectiv – Vocea Brăilei”. Din fericire, nu s-au înregistrat cazuri de gripă până în prezent.

Stocul direcţiei pentru vaccinul antigripal este pe zero. Cele 316 doze repartizate în prima tranşă judeţului Brăila au fost utilizate în totalitate. Deşi Ministerul Sănătăţii a emis un comunicat, în urmă cu aproximativ o lună, în care spunea că cea de-a doua tranşă de vaccin antigripal va fi distribuită începând cu jumătatea lunii noiembrie, iar cantitatea achiziţionată va fi dublă faţă de anii anteriori, iată că stocul DSP Brăila este încă gol. Anual, circa 20.000 brăileni se vaccinează împotriva gripei.

La nivel naţional, cea mai recentă informare publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) vizează săptămâna 6-12 noiembrie 2017. Potrivit acesteia, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute, cum ar fi gripa clinică, IACRS şi pneumonii, a fost de 76.545, cu 9,1% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului trecut. “Nu s-au înregistrat cazuri confirmate de gripă, morbiditatea prin infecţii respiratorii acute încadrându-se în intervalul aşteptat în această săptămână”, se mai arată în informarea INSP.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro