Sezon excelent pentru tenismenul veteran Valeriu Ilie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sezon excelent pentru tenismenul veteran Valeriu Ilie

• brăileanul a câştigat trei turnee la simplu, unul la dublu şi este vicecampion naţional la “plus 65 ani” • la “plus 45 ani”, Cătălin Condei şi Aurelian Marcu au fost finalişti la Galaţi • la “plus 55 ani”, Dumitru Grigore a câştigat finala de dublu

 

Cel mai valoros tenismen veteran brăilean, Valeriu Ilie a obţinut rezultate foarte bune în 2017. La “plus 65 ani”, brăileanul a câştigat trei turnee la simplu, unul la dublu şi este vicecampion naţional.

În perioada 6-11 iunie, la Altius Tennis Cup de la Bucureşti, competiţie ITF de gradul II, cu peste 90 de sportivi la start, Valeriu Ilie a câştigat atât la simplu cât şi la dublu. La simplu, în semifinale Ilie l-a învins lejer, în două seturi, 6-1, 6-0, pe Ion Budeanu din Iaşi, iar în finală a dispus şi mai clar, 6-0, 6-0, de bucureşteanul Vasile Vespan. La dublu, Valeriu Ilie şi Titus Mihalache au câştigat cu 6-0, 6-1, finala cu perechea Petruţ Bologa, Ion Budeanu.

A urmat Campionatul Naţional de tenis rezervat veteranilor de la Cluj Napoca, competiţie care s-a derulat în perioada 21-25 iunie şi care a reunit la start în jur de 85 de tenismeni. La “plus 65 ani”, în semifinale, Valeriu Ilie a câştigat cu 6-0, 6-0, meciul cu Ion Lupu din Alba Iulia, dar a pierdut, tot în două seturi, 6-2, 7-5, finala disputată în compania lui Valentin Raus din Sibiu.

Peste 70 de jucători din nouă oraşe au venit la Galaţi la cea importantă competiţie de tenis de câmp rezervată jucătorilor cu vârste mai mari de 35 de ani, iar printre cei care au luat startul la turneul organizat în oraşul vecin, au fost şi patru brăileni. Ca de obicei, Valeriu Ilie s-a regăsit printre laureaţii concursului. Brăileanul s-a distrat cu ieşeanul Ion Budescu, pe care l-a învins cu 6-0, 6-0, în semifinale, iar în ultimul act la simplu a dispus cu 6-1, 6-0, de gălăţeanul Alexandru Ivaşcu. Tot la Galaţi, Cătălin Condei şi Aurelian Turcu s-au clasat pe locul al doilea la “plus 45 ani”, iar Condei a bifat acelaşi loc şi la simplu, iar la “plus 55 de ani” Grigore Dumitru a câştigat finala de dublu împreună cu bucureşteanul Ovidiu Petrescu.

Câteva zile mai târziu, Valeriu Ilie a câştigat turneul Simba Invest Bacău, o competiţie la care l-a învins din nou într-o manieră categorică, 6-0, 6-0, pe Ion Budeanu în semifinale, iar în ultimul act a trecut cu 6-1, 6-3, de bucureşteanul Vasile Vespan.

Eu sunt foarte mulţumit de parcursul din acest an şi cu puţină atenţie, cred că aş fi putut câştiga şi finala de simplu din cadrul naţionalelor de la Cluj. Turneul de la Bucureşti a fost cel mai bine organizat din toate punctele de vedere, cel de la Cluj nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor, niciun moment nu s-a simţit atmosfera unui campionat naţional. Şi cei de la Galaţi merită felicitări pentru modul în care au organizat turneele la toate categoriile de vârstă. Pentru mine urmează competiţiile de la Adjud şi Zalău şi cel mai aşteptat concurs, Internaţionalele României de la Mamaia”, a declarat Valeriu Ilie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro