"Sunt dezamăgit a mia oară de comportamentul Opoziţiei, pentru că mie mi se pare că, în vremuri de criză, competiţia asta politică sterilă, care nu are absolut nici o relevanţă pentru cetăţenii loviţi de criză, ar trebui să se transforme un pic în altceva. Eu nu zic să nu mai existe Opoziţie şi Putere, dar mie mi s-ar fi părut normal să existe un dialog între Opoziţie şi Putere, pentru că măsurile prin care România iese din criză nu pot fi altfel decât dure şi aici, în mod evident, cred că Opoziţia ar fi trebuit să angajeze un dialog foarte serios şi structurat cu Guvernul", a declarat Sever Voinescu la RFI.
Deputatul PDL crede că Opoziţia nu şi-a revenit încă din şocul post-electoral şi a acuzat PSD şi PNL că răspund iar apelului celor trei oameni de afaceri Dinu Patriciu, Dan Voiculescu şi Sorin Ovidiu Vântu. "Opoziţia, din păcate, se află în continuare într-o stare post-traumatică după alegerile din 2009, se comportă în continuare ca atare, mă deprimă că ea continuă să răspundă la apelul celor trei domni, care au orchestrat toată campania anti-Băsescu şi continuă să fie regizorii Opoziţiei, şi vorbesc de domnii Voiculescu, Patriciu şi Vântu. În felul acesta, continuăm ceva ce noi numim politică, dar în realitate este un joc falimentar pentru toată lumea", a mai susţinut el.