In privinta situatiilor deosebite ale celor inscrisi, s-a remarcat un absolvent care desi nu picase nici o proba la examenul din vara a picat totusi Bacalaureatul pentru ca nu a reusit sa obtina o medie peste sase. Respectivul s-a inscris la proba orala de limba si literatura romana ca sa-si mareasca astfel media si sa promoveze. De asemenea, s-a mai remarcat faptul ca unii candidati care au picat bacalaureatul in vara din cauza probei de la Educatie fizica au ales acum alte discipline. Cei mai multi s-au orientat catre Geografie, iar altii au ales Limba engleza sau Istoria. Alti tineri au pastrat totusi ca disciplina de examen Educatia fizica. "Paleta din care aleg elevii disciplinele este foarte larga chiar si asa, dupa ce s-au scos multe dintre ele, iar acest lucru ajunge sa fie in detrimentul elevilor. Sper ca examenul sa se desfasoare in cele mai bune conditii si sa nu existe profesori cu atitudine impotriva elevilor, asa cum mi s-a intimplat sa descopar in alt judet. Copiii trebuie ajutati, sprijiniti, sa dovedeasca exact ce pot. Daca ei si asa nu au un bagaj foarte bogat de cunostinte si profesorii ii sperie nu se rezolva nimic", a mai spus conf. univ. dr. Costica Morosanu.
La centrul de examinare de la "Saligny"sint inscrisi 660 de candidati care au absolvit la: "Balcescu", "Sebastian", "Iorga", "Aslan", "Cerna", "Insuratei", "Pedagogic", "Angelescu" Ianca, "Nicolau", "Brancoveanu" si "Gh. K. Constantinescu". Dintre acestia, la proba orala la limba si literatura romana s-au inscris 168. La cel de-al doilea centru de examinare au fost arondati 536 de absolventi de la: "Murgoci", Colegiul Economic, LPS, Liceul Economic "P. S. Aurelian", Liceul Maxineni, "Istrati", "Moisil", "Nenitescu", "Oncescu" Ianca, "Valsan" Faurei si "Brancusi", pentru proba orala la limba si literatura romana fiind inscrisi 114 candidati.
Pina ieri la ora 16.00 nu picase nici un candidat.
Proba orala la limba moderna se sustine miine, 22 august, iar din 23 august incep probele scrise, cu limba si literatura romana. Pe 27 august se va da proba obligatorie a profilului, pe 28 august o proba scrisa, la alegere din aria curriculara corespunzatoare specializarii, pe 29 se va da proba la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare. Rezultatele preliminare se vor afisa pe 31 august, pina la ora 16.00, iar contestatiile se vor putea face in aceeasi zi, pina la ora 20.00. Pe 3 septembrie se vor afisa rezultatele finale.