Lucrarile artistului plastic Sergiu Grapa reprezinta o incursiune in viitorul omenirii - asa cum il prefigureaza noile teorii - dominat de un computer. Ele exprima, intr-un fel sau altul, mutilarea fiintei sau au la baza ideea de infirmitate corporala si sufleteasca. Lucrarile lui sint un strigat nostalgic dupa o identitate pierduta, uitata, de nerecunoscut pentru atit de anuntatul individ "postuman", ce urmeaza sa se instaleze in noua era, definitiva, cea a cyberspatialitatii.
Astfel, omul mecanic al inceputului de secol 20 (care ne mai trezeste zimbetul si amintirea unui Chaplin captiv intre roti si butoane) va fi substituit cu succes de omul-postuman, a carui inteligenta artificiala superioara (conform teoriei transumaniste lui Hans Moravec) va depasi cu mult inteligenta omeneasca, chiar inainte de 2050.
Azi, cind deja iti poti propune o identitate virtuala, iti poti construi o (falsa) viata "optima" pe Internet, in care, pas cu pas, o replica "inchipuita" a ta traieste in locul tau (reusind sa suprime tot cimpul de frustrari si neimpliniri dintr-o viata adevarata), ne putem inchipui usor o societate de roboti inteligenti, intr-o apropiata lume a viitorului. Prin metalul rece al masinariei complicate si superinteligente care-l va contine, Primo Posthuman (copilul "nascut" de Natasha Vita-More) va privi in oglinda - intotdeauna sparta la Sergiu Grapa - si nu va mai recunoaste nimic. Sau aproape nimic. Pentru ca in ipostaza oferita de artist se simte ca exista "circumstante" pentru om; artistul crede ca umanitatea ar mai fi capabila de niste pulsiuni, pulsiuni care se sting insa in captivitatea pe care si-a ales-o sau care, mai degraba, i-a fost oferita de istorie. Privindu-i autoportretele, chinuite de iminenta propriilor incertitudini, nu stii daca a existat un consimtamint initial fata de modificarile structurale intervenite, dar poti spune ca ele sugereaza clar un regret: tablourile aduc tot timpul elemente de identificare culturala, specifice umanitatii nemutilate. Nu trebuie trecut insa cu vederea faptul ca ele redau, intr-un fel, si imposibilitatea intoarcerii la starea initiala.
Nu numai una, ci toate compozitiile lui S. Grapa sint niste "compozitii incomode", pentru ca fac apel la constiinta umanitatii. Viitorul omenirii va depinde tot mai mult de starea constiintei sociale, deoarece deciziile se iau la acest nivel si nu la nivelul constiintei individuale, care cel mult poate sugera o cale de salvare. Cu toate beneficiile pe care le aduc stiinta, cultura, religia - toate cu intentia unei finalitati in bine - omul si constiinta umana nu reuseste sa construiasca o adevarata civilizatie socio-umana si acest lucru se datoreaza, spune Mihai Draganescu, genelor sale ce predomina fata de cultura sa.
Intr-o astfel de situatie, ajungi sa te intrebi daca nu cumva suprarealismul din lucrarile lui Sergiu Grapa va fi surclasat de ceea ce va oferi viitorul. "Mistere otelite", "Concert in remiza", "Otel in arpegiu" sau "Glasul victoriei exilate" schiteaza o infricosatoare perspectiva asupra unei posibile substituiri: constiintei umane ii ia locul constiinta artificiala.
Si atunci... ce ramine?
"Recitalul unui apus..." care, la S.Grapa, este metafora dureroasa de adio, poemul amputat ce tine loc de deznodamint, acordul ultim emis prin pilnia unui gramofon insingerat, semnalul deschiderii drumului catre noua realitate.