Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, însărcinată cu primul ei copil, a pozat nud pentru publicaţia Vanity Fair, fotografiile fiind realizate de celebra Annie Leibovitz, scrie News.ro.
În materialul din Vanity Fair, Serena povesteşte cum a aflat că este însărcinată, înainte de Australian Open, din ianuarie, după ce a făcut şase teste de sarcină.
“Dumnezeule, nu se poate, am un turneu de jucat. Cum să joc la Australian Open (n.r. - turneu pe care l-a câştigat)? Aveam în plan să câştig la Wimbledon în acest an”, a afirmat sportiva, care va naşte în septembrie.
Ea mai spune că ştia că partenerul ei, Alexis Ohanian, o va cere de soţie: "A fost ceva de genul...Serena, ai 35 de ani, eşti pregătită. Asta îţi doreşti".
Serena Williams, care şi-a întrerupt temporar cariera fiind însărcinată, a câştigat 72 de titluri în carieră, dintre care 23 de Grand Slam, şi a fost lider în clasamentul WTA timp de 319 săptămâni.