Răsturnare spectaculoasă de situaţie în cazul dosarului penal vizând frauda de milioane de dolari de la SC "PAL" SA Brăila: instanţa a decis ca alături de "Merona Holding" - acţionarul elveţian de la "PAL" - să răspundă cu averile şi artizanii fraudei, foşti salariaţi cu funcţii de conducere în societatea aflată acum în faliment. Nota de plată ce trebuie achitată rămâne aceeaşi: circa 4,42 milioane USD, plus alte 1,3 milioane USD penalităţi. Mai mult, foştilor salariaţi, 3 la număr (Anna Maria Şerban, Dan Boală, Iulian Sgîrcitu) li s-a instituit din nou sechestrul asigurator asupra averilor personale, două apartamente şi un autoturism "Dacia". Infim, dacă ne gândim că suma de recuperat este de peste 4 milioane de dolari. În ce măsură se va reuşi vreodată recuperarea milioanelor de dolari, stabilită de instanţă în sarcina "Merona Holding"? Greu de spus, însă un lucru este cert: derularea unei asemenea proceduri extracomunitare, cunoscut fiind faptul că Elveţia nu este membră UE, este infinit mai greoaie. Şi dacă revenim la ideea mai sus menţionată, cea cu sechestru pe două apartamente şi o "Dacie", devine evident faptul că statul va recupera din "afacerea" asta, în cel mai fericit caz, praful de pe tobă. Totuşi, într-o notă pozitiv-optimistă trebuie precizat că, per ansamblu, inculpaţilor li s-au majorat pedepsele, ajungându-se de la achitare la 6 ani cu executare în penitenciar.
Scurt remember
Dosarul fraudei de la PAL, aflat acum pe rolul Curţii de Apel Galaţi, a ajuns în "mâinile" magistraţilor gălăţeni după ce părţile implicate au atacat sentinţa dată de Tribunalul Brăila. Pe lângă pedepsele dictate inculpaţilor, prin aceeaşi decizie instanţa a anulat şi documentul ce a stat la baza majorării capitalului deţinut de "Merona Holding AG", pe motiv că acesta este fals. Totul a ieşit la iveală după ce procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul Teritorial Galaţi au descoperit că firma elveţiană a adus utilaje second-hand din Rusia, care au fost declarate la Vamă ca fiind nou-nouţe şi provenind din Elveţia. Acesta a fost, de fapt, şiretlicul prin care acţionarul majoritar al "PAL" s-a "achitat" de obligaţia de a investi peste 5 milioane de dolari în maxim 2 ani de la privatizarea companiei brăilene. Scamatoria a fost confirmată de Curtea de Conturi, care a verificat la "PAL" dacă investitorul strategic şi-a respectat obligaţiile cu privire la realizarea de investiţii asumate prin contractul de privatizare. Concluzia a fost că societatea "PAL" a fost prejudiciată cu suma de 4,42 milioane USD, adică valoarea investiţiilor nerealizate de "Merona". Totodată a fost prejudiciată şi AVAS, cu sume ce reprezintă penalităţile calculate în urma nerespectării contractului de privatizare şi majorări, cu care s-a constituit parte civilă în dosar, adică aproximativ 1,37 milioane USD.
Ovidiu Neacşu, reprezentantul lichidatorului Pedepse dublate şi cu executare
Zilele trecute, Curtea de Apel Galaţi a soluţionat Dosarul "PAL", admiţând apelurile declarate de DNA Galaţi şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) Bucureşti. În fapt, instanţa a desfiinţat în parte sentinţa dată de Tribunalul Brăila în 2010, în sensul că a majorat pedepsele aplicate inculpaţilor şi i-a băgat pe aceştia pe nota de plată, alături de acţionarul elveţian.
Concret, Anna Maria Şerban - inginer în cadrul serviciului import/export la SC "PAL" - a primit acum o pedeapsă de 6,6 ani de închisoare cu executare în penitenciar, faţă de 3 ani cu suspendare cât primise iniţial, pentru savârşirea infracţiunii de înşelăciune. Pentru Dan Boală - şef serviciu import/export, magistraţii au dictat 5,6 ani de detenţie pentru înşelăciune în formă continuată. Singurii care au primit o pedeapsă cu suspendare sunt Aurelia Vlăgeanu, funcţionar vamal în cadrul Biroului Vamal Brăila şi Sgîrcitu Iulian - inginer în cadrul serviciului import/export. În cazul vameşului, instanţa a stabilit o pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendare pentru neglijenţă în serviciu. Asta după ce, iniţial, Tribunalul Brăila o achitase. În cazul lui Sgîrcitu, judecătorii au menţinut pedeapsa de 3 ani cu suspendare.
Iar dacă trecem în latura pecuniară a sentinţei, Curtea de Apel Galaţi a admis acţiunea civilă formulată de către AVAS, de obligare a inculpaţilor şi societăţii "Merona Holding AG" la plata sumei de 1,37 milioane USD, cu titlu de penalităţi. Mai mult, în ce priveşte contravaloarea "tunului" tras statului cu majorarea fictivă de capital a SC "PAL", prin aport în natură de utilaje second-hand şi înregistrate în Brăila ca fiind noi-nouţe, provenind din Elveţia, CA Galaţi i-a băgat în "ciorbă" şi pe cei trei inclupaţi: "Obligă pe partea responsabilă civilmente «Merona Holding AG» - Weissbadstrasse 44 CH - 9050 Appenzell Schweiz, în solidar cu inculpaţii Şerban Anna Maria, Boală Dan şi Sgîrcitu Iulian la plata sumei de 4.427.411 USD plus dobânda legală în lei la data plăţii". Iar ca să se asigure că va avea de unde să strângă cele 4,4 milioane de dolari, Curtea a dispus menţinerea sechestrelor asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor, adică o maşină - în cazul lui Dan Boală - plus câte un apartament pentru Anna Maria Serban şi Iulian Sgîrcitu.
Mai trebuie precizat că această decizie a CA Galaţi nu este definitivă, întrucât ea poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
"Căruţa" falimentului nu se opreşte
Referitor la sentinţa instanţei gălăţene, din partea Vămii Brăila, directorul adjunct al instituţiei, Adriana Drăgan, a precizat că reprezentarea juridică a intereselor statului în cazul SC "PAL" SA Brăila aparţine exclusiv Direcţiei Regionale Galaţi a Vămii, care primeşte la rândul său mandat din partea organului ierarhic superior, adică ANAF (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală), privind procedura ce trebuie urmată în speţa de faţă. Astfel, surse din cadrul ANAF ne-au explicat că, legat de procedura de faliment care se derulează în prezent la SC "PAL", ar trebui ca actualul lichidator să lămurească situaţia cu AVAS, dată fiind gravitatea faptelor din dosarul penal. În aceste condiţii, reporterii "Obiectiv" au luat legătura şi cu lichidatorul SC "PAL" SA, adică firma "Sierra Quadrant". Contactat telefonic, Ovidiu Neacşu, reprezentantul lichidatorului, a explicat că nu are cunoştinţă de sentinţa dată de CA Galaţi, dar a punctat că după ce se va documenta îşi va exprima punctul de vedere.
Totuşi, experţi în domeniul Legii insolvenţei şi a falimentului au explicat că procedura de lichidare judiciară a unei entităţi economice nu are nicio legătură cu modificările ce au loc, în paralel, în structura acţionariatului la firma respectivă. Iar ca exemplu lămuritor au indicat situaţia ipotetică în care instanţa supremă casează sentinţele de până acum şi trimite spre rejudecare, la Tribunalul Brăila, unde a fost înregistrat iniţial dosarul, răstimp în care procedura de faliment poate fi încheiată, iar societatea radiată din Registrul Comerţului. Cu alte cuvinte, procedura de lichidare ar fi de aşteptat să continue fără întrerupere. De altfel, lichidatorul a început deja să vândă clădiri şi terenuri aparţinând debitoarei "PAL", în cadrul unui dosar de faliment iniţiat în primăvara anului trecut. Totalul masei credale certificate de judecătorul sindic al dosarului de faliment de la "PAL" este de 143,12 milioane lei, din care 139,99 milioane (97,8%) sunt datoriile către Vama Brăila. Această datorie este compusă, în principal, din taxe vamale, TVA plus dobânzi şi penalităţi calculate în sarcina SC "PAL", ca urmare a neachitării la timp a obligaţiilor fiscale.