Sentinţa în favoarea salariaţilor a fost casată | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sentinţa în favoarea salariaţilor a fost casată

Dacă iniţial dăduse câştig de cauză sindicaliştilor şi aprobase cuantumul drepturilor salariale ce decurgeau din aplicarea nivelului minim de 620 lei, adică obligau "CET" la plata unor pretenţii de circa 36 miliarde de lei vechi, acum Curtea de Apel Galaţi a casat sentinţa respectivă şi a trimis cauza spre rejudecare la Brăila. În aceste condiţii, se suspendă acţiunile întreprinse de sindicat în sensul punerii în aplicare a sentinţei, inclusiv cea de executare silită a SC "CET". Pe lângă acest aspect se mai ridică o problemă: cea legată de returnarea de către salariaţi a banilor pe care i-au primit deja de la angajator, în contul acelor pretenţii. Este vorba despre primele 5 rate achitate până acum de "CET" care, cumulat pentru fiecare salariat, înseamnă circa 10 milioane de lei vechi virate pe cardurile de salarii în ultimele luni. Administraţia societăţii precum şi municipalitatea, în calitate de acţionar majoritar la "CET", spun că nu a fost luată o decizie în acest sens şi înclină să creadă că nu va fi cazul unei astfel de acţiuni. "Deşi ar fi normal ca sumele achitate până acum să se întoarcă la societate, nu cred că se va pune problema la acest mod. Rămâne de văzut ce va stabili instanţa de la Brăila unde a fost trimis dosarul spre rejudecare", a explicat directorul general al SC "CET", Ionel Pătraşcu. Ideea a fost susţinută şi de către primarul Aurel Simionescu acesta punctând că, în fapt, instanţa de la Galaţi, prin decizia de casare, nu a adus nicio atingere cu privire la dreptul câştigat de salariaţi: "Instanţa nu a spus că oamenii nu ar avea dreptul de a primi aceste diferenţe. Prin trimiterea spre rejudecare se doreşte a fi lămurit următorul lucru: calculul prin care au rezultat sumele respective este sau nu corect? Oricum, aşa cum am spus de fiecare dată, trebuie găsită o formulă rezonabilă ca societatea să se achite de obligaţiile faţă de salariaţi dar, în acelaşi timp, şi faţă de furnizori". De asemenea, viceprimarul Stănel Necula, cel care are în competenţe activitatea "CET", a punctat că o eventuală decizie privind recuperarea sumelor achitate până acum cade exclusiv în sarcina conducerii societăţii şi a Consiliului de Administraţie.

"Este foarte posibil ca sumele rezultate să fie mult mai mari!"

Potrivit liderului sindical, Gheorghiţă Pârlog, decizia instanţei de la Galaţi nu schimbă prea mult datele, întrucât problema ce se doreşte a fi lămurită vizează doar modul de calcul a pretenţiilor formulate de salariaţi. "Este clar că nu se poate să le ia oamenilor banii toţi odată, dar nu m-ar mira să se întâmple asta pentru că ar fi un abuz în plus al conducerii societăţii. Cuantumul total al sumelor cuvenite salariaţilor au fost stabilite de un expert contabil autorizat contactat de sindicat care a aplicat pe grilele de salarizare noul prag minim de 620. Acum se doreşte ca aceste sume să fie calculate de un expert agreat de Tribunal, nouă ne convine pentru că este foarte posibil ca sumele rezultate să fie mult mai mari, întrucât atunci când a făcut expertul nostru calculele nu a avut toate datele la dispoziţie. Şi astfel în loc de 36 miliarde să rezulte vreo 50 de miliarde. Numai că atunci, conducerea nu va mai avea ce să comenteze pentru că va fi concluzia unui expert numit de Tribunal. Singura noastră obiecţie este legată de faptul că dosarul a fost trimis la Brăila şi de aceea am cerut ca rejudecarea să se facă la Galaţi pentru a nu se mai pierde timp", a punctat Pârlog. Sursa citată a adăugat că în răstimpul celor 5 luni de când societatea plăteşte lunar, în medie 1,5 - 2 milioane de lei vechi lunar fiecărui salariat, au fost acoperite doar circa 10% din totalul pretenţiilor cuantificate la 36 miliarde lei vechi.


 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro