• apelul formulat la instanţa superioară nu l-a scăpat de închisoare pe inculpatul Cristian N., cel care a înfipt un cuţit în pieptul unei tinere, pentru că aceasta nu îi împărtăşea sentimentele • săptămâna trecută, Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, astfel că a rămas în picioare pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată la Tribunalul Brăila
«Îndrăgostit» trimis la închisoare. Acuzat de infracţiunea de tentativă de omor, asta după ce şi-a înjunghiat colega de muncă pentru că nu îi împărtăşea sentimentele, inculpatul Cristian N. îşi va petrece 4 ani în penitenciar. Individul a primit condamnarea în primă instanţă, în luna martie, însă a formulat apel şi a sperat că va scăpa mai uşor. La data de 5 iunie, magistraţii Curţii de Apel Galaţi i-au dat veşti proaste. Nu a reuşit să obţină o pedeapsă mai blândă. “Respinge ca nefondat apelul declarat de inculatul N. Cristian, împotriva sentinţei penale din 16 martie 2020 pronunţată de Tribunalul Brăila. Menţine starea de arest a inculpatului N. Cristian. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 13.09.2019 la zi. În baza disp.art. 275 alin.2 Cod procedură penală obligă apelantul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Galaţi. Definitivă”, este soluţia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi.
Oricum, prima instanţă i-a aplicat o pedeapsă de 4 ani închisoare inculpatului Cristian N. şi, în plus, l-a obligat să urmeze tratament medical până la însănătoşire. Reamintim că, în toamna anului trecut, bărbatul de 47 de ani care lucra ca agent de pază la un supermarket a ajuns să fie obsedat de o colegă de muncă şi o teroriza cu mesaje de amor, prin care îi propunea să aibă o relaţie cu el. Femeia de 40 de ani i-a explicat că are soţ şi copil, astfel că nu este interesată de vreo altă relaţie. Totul a fost însă în zadar, până la urmă victima fiind atacată şi înjunghiată de individ, chiar în timp ce se ducea să-şi ia copilul de la şcoală.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Cristian N. de 47 de ani, pentru infracţiunea de tentativă de omor, el fiind cercetat în stare de arest preventiv. Potrivit rechizitoriului procurorului de caz, fapta a fost comisă la data de 11 septembrie 2019, când un bărbat a sesizat prin apel 112 faptul că, în jurul orei 11.30, brăileanca V. N. a fost agresată de o persoană de sex masculin, fiind lovită cu un cuţit în zona pieptului. Potrivit anchetatorilor, femeia înjunghiată locuia cu soţul şi fiul de 7 ani la adresa unde s-a produs fapta, respectiv în zona Plantelor. De mai mulţi ani, aceasta era angajată în cadrul unui supermaket de pe Bulevardul Dorobanţilor. Aici paza era asigurată de o firmă de pază, iar inculpatul, care nu avea soţie sau prietenă şi locuia cu părinţii, era angajat de aproximativ un an de zile la societatea respectivă. După cum au stabilit procurorii, prin prisma relaţiilor de serviciu, victima şi inculpatul s-au cunoscut şi chiar au devenit prieteni pe reţeaua de socializare. Inculpatul s-ar fi plâns că ceilalţi colegi îl bârfeau şi râdeau de el, persoana vătămată fiind singura cu care inculpatul putea discuta. Femeia îl vedea pe bărbat ca fiind o persoană amabilă.
Inculpatul a început să îi facă avansuri colegei de serviciu, încă de la începutul anului 2019, mai întâi pe Facebook. Persoana vătămată le-ar fi respins din prima şi a spus că are soţ şi copil, astfel că nu o interesează vreo relaţie extraconjugală. Numai că inculpatul Cristian N. a început să îi trimită tinerei mesaje pe reţeaua de socializare prin care îi spunea că o iubeşte şi îi cerea să se întâlnească, după cum au stabilit anchetatorii. În data de 11 septembrie 2019, au mai stabilit procurorii, inculpatul Cristian N., care ştia că persoana vătămată se ducea să îşi ia copilul de la şcoală când nu era la serviciu, s-a deplasat în zona bocurilor unde locuia aceasta, pe Bulevardul Dorobanţilor. Bărbatul luase de acasă un cuţit de bucătărie cu mâner, în lungime totală de aproximativ 15 cm. Potrivit anchetatorilor, inculpatul i-a lăsat bilete fostei colege, în uşa apartamentului şi în cutia poştală şi i-a reproşat faptul că ea şi-ar fi bătut joc de un om care o iubea. El a aşteptat-o pe femeie şi, după o discuţie în contradictoriu, a lovit-o cu pumnul în obrazul drept, moment în care persoana vătămată s-a dezechilibrat, în căzătură aceasta apucându-se cu mâinile de braţul lui stâng. Imediat a urmat lovitura cu cuţitul în partea stângă, în zona inimii, după cum au stabilit procurorii. Persoana vătămată era panicată şi sângera, ea fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. La data de 13 septembrie 2019, bărbatul căutat de oamenii legii s-a prezentat la sediul Poliţiei Municipiului Brăila, fiind reţinut şi încarcerat în Arestul IPJ Brăila.