Senatorul Mihai, tot mai tentat să treacă în barca liberalilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Senatorul Mihai, tot mai tentat să treacă în barca liberalilor

Sătul de parteneriatul de faţadă cu PSD, senatorul PC Dănuţ Mihai este din ce în ce mai atras de organizaţia PNL Brăila. Deşi nu a primit prea bine afirmaţiile recente ale liderului liberal Cătălin Boboc, care nu l-a anunţat înainte de a face declaraţii privind tratativele sale purtate cu PNL-ul în privinţa unei viitoare adeziuni, Mihai nici nu neagă faptul că se gândeşte din ce în ce mai serios la această variantă. Contactat de redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei", conservatorul a precizat că aşteaptă deocamdată să vadă ce decizie se va lua de la Centru în privinţa alegerilor care se apropie. Senatorul susţine că în cazul în care PC va decide să sprijine în continuare PSD-ul în loc să meargă pe forţe proprii, îşi va schimba din nou opţiunea politică. "Într-adevăr, am avut o ieşire în sensul ăsta. Am spus că dacă nu o luăm într-o anumită direcţie şi nu facem ceva cu partidul ăsta... Am considerat că suntem undeva la limita de sus şi nu putem să mai creştem. În ceea ce priveşte parteneriatul cu PSD-ul, este numai la modul declarativ. Adică noi vrem egalitate, dar nu prea, vrem să fim parteneri, dar numai când este vorba de tăcere şi de supunere din partea noastră, ceea ce în cazul meu nu se pune. Nu sunt de acord să fiu vasalul nimănui. În contextul ăsta, dacă nu ne putem dezvolta, nu ne putem prezenta ideile, nu putem să contribuim cu ceva, dacă prin intermediul Partidului Conservator nu putem să facem ceva mai bun pentru oraş, dacă nu reuşesc să mă fac util, găsesc o altă variantă", a declarat Mihai. Acesta a explicat că în Comisia de afaceri europene din care face parte în cadrul Senatului, colaborează foarte bine cu toţi colegii săi, indiferent de culoarea politică. "Exact acelaşi lucru vreau la mine la Brăila. Eu zic că de 8 luni de zile tot aşteptăm să se întâmple ceva pozitiv la Brăila de când nu mai este Stancu şi nu se întâmplă nimic. Nu îmi convine. Ne străduim să facem ceva pe strategia Dunării. Peste 10 zile plec din nou în calitate de purtător de cuvânt al României pentru strategia Dunării, dar la întâlnirile noastre pe acest subiect nu e nimeni prezent de la Primăria Brăila. Nu este normal. Ce înseamnă asta? Nu mă simt comod în poziţia pe care o am. Cu o echipă tânără aşa cum este cea de la PNL cred că aş avea ce să le împărtăşesc, aşa cum ştiu eu şi cu limitele pe care consider că încă le mai am. Pentru că sunt convins că am de învăţat în continuare, indiferent de vârstă", a mai completat sursa citată.

"Mă interesează să nu fim remorca nimănui"

Senatorul a explicat că peste două săptămâni va avea loc Congresul Naţional al PC, dată la care în mod cert va lua o decizie.
"Eu nu merg pe ideea cu traseismul politic. Este exact ca la un job. Dacă nu te mai simţi confortabil şi nu te mai poţi pune în valoare, îţi cauţi ceva mai bun. (...) Congresul va fi în aproximativ două săptămâni, să vedem dacă urmează să se ia vreo hotărâre. Mă interesează să nu fim remorca nimănui. Dacă nu o luăm într-o direcţie, eu o să îmi văd de drumul meu. Nu am vrut funcţii, mărire, chestii de genul ăsta. Pe mine mă interesează să fiu într-o echipă care să se mişte şi care să îşi dorească să facă ceva bun pentru oraşul nostru", a conchis Mihai.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro