Aşadar, ca o primă constatare, putem spune că nu vom scăpa de Ion Rotaru. Din 2008, atunci când s-a strecurat în Senat, Ion Rotaru a făcut pluta în balta incompetenţilor. Sunt 8 ani de atunci şi pe bune dacă îmi aduc aminte de vreo iniţiativă legislativă a senatorului Rotaru, de vreun demers al său pentru comunitatea locală brăileană care l-a trimis în Senatul României. E drept că nici ceilalţi parlamentari din Brăila nu s-au remarcat prin ceva anume, dar Ion Rotaru, iacătă, este primul care spune că îşi doreşte nu încă un mandat de senator, ci două. Senatorul PSD Rotaru are 63 de ani acum. Peste 4 ani, el va avea 67, iar după alte două mandate în Parlamentul României o să ajungă la vârsta de 71 de ani. Rotaru nu a fost în stare să vină cu idei interesante nici când era mai tânăr, în primul mandat început în 2008, atunci când se presupune că neuronii încă-i erau fâşneţi, şi credeţi că o să facă vreo brânză în viitor, când va fi un tânăr pensionar?
Faptul că Ion Rotaru spune cu nonşalanţă că îşi doreşte încă două mandate de senator ne face să înţelegem cât tupeu are acest individ absolut nesemnificativ ca politician. Ce anume îl legitimează pe Rotaru să afirme că vrea să fie în continuare senator de Brăila? Cu ce s-a făcut el remarcat în spaţiul public, în ultimii 8 ani, de crede că ar trebui recompensat de alegători cu alte două mandate de senator? În loc să se ridice în picioare şi să spună că, gata, îi ajung două mandate de senator (de pe urma cărora va primi şi pensie) şi că vrea să facă loc tinerilor, Ion Rotaru se înfige şi mai tare în scaun şi dă semnale clare că nu va pleca din funcţie nici cu Poliţia. Asta e deja egoism, rea voinţă. În cazul lui Rotaru nu se poate invoca instinctul de conservare, căci el ar avea din ce trăi şi dacă nu ar mai fi senator. Prin urmare, nu faptul că nu va mai avea ce mânca îl împinge pe Ion Rotaru să îşi dorească un nou mandat, „poate chiar două", asta ca să-l cităm. Nu, actualul senator PSD Brăila Ion Rotaru vrea să îşi păstreze privilegiile de parlamentar pentru că pur şi simplu s-a obişnuit cu acest statut, pentru că îi place să i se spună „domnu senator" şi, pe cale de consecinţă, pentru că adoră să fie pupat în cur de către cei pentru care, culmea, el ar trebui să muncească, nu invers.
