"Valoarea actuală a unui tichet de masă de 9,41 de lei (înainte de impozitare) nu este suficientă pentru a cumpăra o masă de prânz, în condiţiile în care valoarea medie a unei mese de prânz este de 13 lei, iar în zone cu economie precară, cea mai ieftină masă de prânz costă 10 lei (în sistem de catering, nu la restaurant). Un număr mare de angajaţi se află în imposibilitatea de a avea o masă adecvată în timpul unei zile de lucru, fie ca urmare a programului de lucru încărcat, fie că nu au acces la achiziţionarea unei mese. Astfel, această problemă rămâne o responsabilitate a statului şi a angajatorului pentru a le oferi o masă decentă pe parcursul unei zile de lucru", au arătat iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului.
Propunerea a primit 77 de voturi favorabile, unul împotrivă şi o abţinere. Senatul a fost primă cameră sesizată, Camera Deputaţilor urmând a lua decizia finală.
Proiectul a fost avizat negativ de Guvern.