Selecţionata Ghanei s-a calificat în finala Cupei Africii pe Naţiuni la fotbal, ediţia 2015, joi seara, la Malabo, după ce a învins echipa gazdă, Guineea Ecuatorială, cu scorul de 3-0 (2-0), într-o semifinală umbrită de incidente care au determinat întreruperea jocului timp de câteva zeci de minute, relatează Agerpres.
Jordan Ayew (min.42 - penalty), Mubarak Wakaso (min.45Â1) şi Andre Ayew (75) au marcat pentru Ghana, dar jocul a fost întrerupt din cauza incidentelor provocate de spectatori, în minutul 83, după ce mai mulţi suporteri ghanezi au pătruns pe teren, pentru a se feri de obiectele aruncate de suporterii echipei gazdă. Mai mulţi fani ai echipei Black Stars au fost escortaţi în spatele unei porţi, între suprafaţa de joc şi tribune. Primele incidente au avut loc după penalty-ul acordat oaspeţilor de arbitrul gabonez Eric Arnaud Otogo Castane şi contestat de gazde, jucătorii ghanezi având nevoie de protecţie pentru a intra la vestiare.
Autorităţile au făcut apeluri la calm, chiar şi Emilio Nsue, căpitanul Guineei Ecuatoriale, s-a adresat spectatorilor, dar fanii gazdă au continuat să arunce cu obiecte spre rivalii lor, dar şi spre banca tehnică a ghanezilor. Un elicopter a survolat arena cu o capacitate de 15.000 de locuri, iar forţele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene.
Fanii ghanezi au fost evacuaţi prin tunelul jucătorilor, iar jocul a fost reluat, după aproximativ 40 de minute de întrerupere, dar nu s-au mai disputat decât trei minute, în care nu s-a întâmplat nimic relevant.
În echipa gazdă a jucat pe final şi Sipo Bohale (ex-Pandurii), intrat în minutul 74 în locul lui Iban Edu. Guineea Ecuatorială este implicată astfel în al doilea scandal la această competiţie, după cel din sferturi, când a trecut de Tunisia graţie unui penalty făcut cadou de arbitru.
În finală, programată duminică, la Bata, Ghana va înfrunta echipa Cote dIvoire, care a dispus cu 3-1 de RD Congo în cealaltă semifinală. Finala mică se va juca sâmbătă şi va opune Guineea Ecuatorială şi RD Congo.
Ghana va juca a noua sa finală în competiţie, un record. Echipa Black Stars a cucerit titlul în 1963, 1965, 1978 şi 1982, pierzând finalele din 1968, 1970, 1992 şi 2010. Ivorienii au în palmares un titlu, în 1992, jucând alte două finale, în 2006 şi 2012.
Au evoluat echipele:
Ghana: Razak - Afful, Boye, Jonathan Mensah, Appiah - Atsu, Wakaso (Emmanuel Badu Agyemang, 76), Acquah, Baba - Andre Ayew (Acheampong, 82), Jordan Ayew. Selecţioner: Avraam Grant.
Guineea Ecuatorială: Ovono - Evuy (Fabiani, 58), Rui, Mbele, Belima - Boula, Viera Ellong, Iván Zarandona Esono (Ganet, 82), Javi Balboa - Emilio Nsue, Iban Edu (Sipoto, 74). Selecţioner: Esteban Becker.