Două femei şi un bărbat au fost găsiţi în viaţă în nord-estul Nepalului, la opt zile de la cutremurul cu magnitudinea de 7,8 care s-a produs în această ţară. Bărbatul are 101 ani. Numărul victimelor în urma puternicului seism survenit pe 25 aprilie în Nepal este, conform ultimului bilanţ provizoriu, de 7.040 de morţi şi peste 14.000 de răniţi, a anunţat ieri Centrul naţional nepalez pentru situaţii de urgenţă, care atenţionează că aceste cifre ar putea creşte în continuare, transmite Agerpres. „Potrivit datelor pe care le avem, 82 de străini din diferite ţări sunt daţi dispăruţi", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului nepalez de interne, Laxmi Dhakal.
Încă aproximativ o sută de persoane şi-au pierdut viaţa în statele vecine, China şi India, unde seismul a fost resimţit. Autorităţile nepaleze nu mai speră că ar putea găsi supravieţuitori printre dărâmături, astfel că în prezent echipele de salvare îşi concentrează eforturile pe ajutorarea populaţiei izolate din regiunile sever afectate de seism.
Potrivit ONU, dintre cei 28 de milioane de locuitori ai acestei ţări, 8 milioane au fost afectaţi de cutremur, 1,7 milioane fiind copii. Seismul cu magnitudinea de 7,8 este cel mai devastator din ultimii 80 de ani. El a fost urmat de numeroase replici şi a declanşat mai multe avalanşe în Munţii Everest.