Sefii Parchetului si ai Politiei din toata tara s-au intilnit la Brasov | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sefii Parchetului si ai Politiei din toata tara s-au intilnit la Brasov

Sub patronajul procurorului general al Parchetului de pe linga Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei, Laura Codruta Kovesi, si al inspectorului general al Inspectoratului General al Politiei Nationale (IGPN), chestorul de politie Dan Valentin Fatuloiu, in perioada 10 - 12 decembrie 2006, la Brasov, a avut loc o consfatuire la care au luat parte sefii Parchetelor si ai Politiei din toate judetele tarii. Braila a fost reprezentata de prim-procurorul Parchetului de pe linga Tribunalul Braila, Fanel Mihalcea, si de inspectorul sef al IPJ, comisarul Catalin Chivu.
Principala tema dezbatuta a vizat "Unele aspecte privind cooperarea interinstitutionala Politie - Parchet in solutionarea dosarelor penale", precum si "Problemele ce pot aparea ca urmare a modificarilor Codului de Procedura Penala". Potrivit prim-procurorului Fanel Mihalcea, concluziile ce s-au desprins in urma dezbaterilor de la Brasov au fost acelea ca "procurorul conduce si coordoneaza, potrivit legii, activitatea de urmarire penala in cadrul careia un rol important il au comunicarea Politie - Parchet, calitatea si celeritatea actului de justitie, munca in echipa (politist - procuror) in cauzele importante, precum si principiul specializarii pe domenii de activitate a politistilor si procurorilor". Astfel, pentru o mai buna compatibilizare intre formatiunile operative ale Politiei Judiciare si Parchet, formatiunea de cercetare penala va fi inclusa in formatiunile operative, demonstrindu-se statistic ca in acest mod se reduce timpul de solutionare a cauzei.
"Datorita unor programe de informatizare realizate cu ajutor extern, Politia Nationala este avansata in acest domeniu, motiv pentru care s-a decis cuplarea la acestea si a Ministerului Public (Parchetului), ceea ce va permite ca politistii si procurorii sa beneficieze din plin de tehnica avansata in domeniul informatizarii. In acest sens, trebuie amintita crearea unei baze comune de date Politie - Parchet, la indemina imediata a fiecarui politist si procuror, cu legatura la baza de date de specialitate a Uniunii Europene. Cearea unei “biblioteci virtuale” comune, cuprinzind programe cu intreaga legislatie romaneasca si europeana, lucrari stiintifice si practica judiciara care sa contribuie la pregatirea profesionala continua a procurorilor si politistilor, cu verificarea cunostintelor dobindite", ne-a declarat prim-procurorul Parchetului de pe linga Tribunalul Braila.
In cadrul consfatuirii de la Brasov, procurorul general al Romaniei si seful Politiei Romane au afirmat ca Politia si Parchetul au o misiune comuna, fiind, totodata, monitorizate de mass-media. "Trebuie sa oferim din proprie initiativa mass-media informatii care sa ajunga la cetatean, principalul beneficiar al muncii noastre", au tinut sa precizeze cei doi conducatori de institutii nationale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro