Sediul unei bănci din Lugoj, evacuat după ce angajaţii au descoperit o grenadă pe un birou | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sediul unei bănci din Lugoj, evacuat după ce angajaţii au descoperit o grenadă pe un birou

Sediul unei bănci a fost evacuat, iar circulaţia în zona centrală a municipiului Lugoj, judeţul Timiş, a fost închisă, după ce angajaţii unităţii bancare au descoperit o grenadă pe un birou, la faţa locului urmând să ajungă specialiştii pirotehnicieni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Banat" al judeţului Timiş, Bogdan Mutu a declarat că, luni după-amiază, în sediul unei bănci din zona centrală a municipiului Lugoj a fost descoperită o grenadă pe unul dintre birouri.

"Se pare că este vorba de o grenadă, nu ştim exact ce fel de grenadă, care a fost aşezată pe un birou al Băncii Carpatica din Lugoj. La faţa locului, ISU a trimis o maşină cu apă şi spumă şi o ambulanţă", a declarat Bogdan Mutu.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene (IPJ) Timiş, Mirela Drăghicioiu, a declarat că specialiştii care se deplasează la faţa locului vor stabili exact despre ce obiect este vorba.

"Agentul unei unităţi bancare a sesizat Poliţia că pe un birou din interiorul agenţiei se află un obiect suspect. Urmează ca specialiştii care se deplasează la faţa locului să stabilească exact despre ce este vorba", a afirmat Mirela Drăghicioiu.

Potrivit poliţiştilor de la faţa locului, angajaţii băncii în care a fost descoperită grenada au fost evacuaţi, iar circulaţia în zonă a fost închisă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro