"Medicina este orientată spre disfuncţii şi boli. Sănătatea este mai mult decât absenţa bolii. Aşa că ne-am uitat la partea pozitivă a lucrurilor, cum optimismul şi fericirea ne pot proteja de bolile cardiace", a spus doctorul Julia Boehm, cercetător la departamentul Sănătăţii Publice de la Harvard.
Boehm şi colegii săi au analizat mai mult de 200 de studii din ultimii ani care priveau starea psihologică de bine şi bolile de inimă. Mai multe cercetări s-au orientat pe rolul bolii sau a afecţiunilor ca anxietatea sau depresia privind problemele de inimă. Dar autorii noului studiu spun că ei s-au concentrat în special pe rolul pe care optimismul îl poate avea.
Cercetarea a arătat că oamenii care sunt fericiţi şi optimişti se implică în activităţi sănătoase, cum ar fi exerciţiul fizic, mănâncă sănătos şi dorm mai mult.
Boehm consideră că rezultatul studiului este un prim pas spre a înţelege mai bine legăturile dintre comportamentul uman şi bolile organismului.
Doctorul James Kirkpatrick, profesor asistent la Spitalul Universitar Pennsylvania, care nu a fost implicat în studiu, crede că cercetarea profesorilor de la Harvard va fi relevantă când va fi aprofundată. "Studiul ne oferă o imagine prin care înţelegem că lucrurile sunt asociate între ele. Întrebarea e ce facem cu această informaţie", a spus el.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.