* aceștia au misiunea să preîntâmpine apariția unui incendiu în spațiul supraîncărcat cu pacienți și butelii de oxigen
Ca peste tot în țară, în secția ATI a Spitalului Județean Brăila toate locurile destinate pacienților Covid sunt ocupate. Sunt arhipline și saloanele rezervate pacienților cu forme medii și grave ale bolii dar care nu au nevoie de oxigen, cei care nu mai au loc la Județean fiind transferați la Spitalul Sf. Pantelimon și la Spitalul de Pneumoftiziologie. Concret, conform raportării Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ieri erau internate în secțiile Covid din spitalele brăilene 204 persoane. Tot ieri au fost raportate 11 decese cauzate de Covid.
În contextul supraaglomerării din spitale dar și a incidentelor grave din ultima perioadă, cu incendiile produse în mai multe secții ATI din țară, pompierii militari vor urmări mai îndeaproape situația, pentru a preîntâmpina alte nenorociri. Intervențiile se fac la nivelul întregii țări, iar pompierii brăileni nu fac excepție, aceștia primind misiunea să verifice zilnic, din trei în trei ore, secția ATI - Covid din cadrul Spitalului Județean.
Biroul de Presă al ISU ”Dunărea” Brăila a precizat, în cadrul unui comunicat emis ieri: ”Având în vedere situațiile de urgență din ultima perioadă în care au fost implicate unități spitalicești pe fondul creșterii cazurilor Covid-19, în mod preventiv, în scopul preîntâmpinării unor posibile pericole care pot genera situații de urgență și pot periclita viața pacienților, în perioada următoare, echipaje de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Dunărea” al județului Brăila vor efectua zilnic activități de recunoaștere/verificare la secțiile ATI – COVID 19 din cadrul Spitalului Județean de Urgență Brăila, din trei în trei ore, în intervalul orar 09.00 – 21.00, iar în afara acestui interval, ocazional de către echipajele SMURD la finalizarea misiunilor.
În aceste verificări se asigură prezența persoanelor cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență din cadrul spitalelor, se acordă îndrumare și se aduce la cunoștința conducerii unitățillor spitalicești despre neregulile întâlnite pentru a fi remediate.
Pe timpul misiunii se va avea în vedere:
- supravegherea permanentă a a bolnavilor;
- existența stingătoarelorde incendiu și a hidranților interiori;
- starea de practibilitate a căilor de acces/evacuare și de intervenție;
- modalitățile de încălzire a spațiilor destinate secțiilor ATI – COVID 19, în vederea eliminării mijloacelor de încălzire neomologate din spațiile respective;
- eliminarea utilizării tuturor surselor de foc deschis (lumânări, candele etc.)
- verificarea prin vizualizare a integrității instalațiilor electrice și a existenței improvizațiilor ori a defecțiunilor la acestea;
- aerisirea periodică a spațiilor în care există riscul de creștere a concentrației de oxigen.
Menționăm că aceste verificări se realizează în mod preventiv și nu înlocuiesc obligațiile, conform legii, privind apărarea împotriva incendiilor a personalului desemnat cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență din unitățile spitalicești și răspunderea conducerii în cazul producerii unei situații de urgență”.