Mergi la conţinutul principal

Sebastian Ionescu a trecut de primul tur la naţionalele rezervate tenismenilor de 18 ani

Sebastian Ionescu va participa şi la proba de dublu, alături de Laurenţiu Gavrilă din Piteşti, dar şi în cea de dublu mixt, unde va face pereche cu gălăţeanca Sabina Lupu. Ionescu şi Lupu sunt campionii en titre ai României la dublu mixt la categoria de vârstă 16 ani.

"Pentru că nu a participat la prea multe concursuri din cauza unei accidentări, Sebastian Ionescu nu se numără printre favoriţii acestei ediţii de campionat. Eu sunt convins însă că el va face o figură frumoasă atât la simplu cât şi în probele de dublu. Oricum, este un concurs interesant pentru că prima zi a adus şi prima surpriză, favoritul numărul unu, Valentin Mihai, a ieşit din cursă încă din primul tur, el fiind învins de Mihai Poenaru", a declarat antrenorul Gheorghe Goleanu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro