"Accept astăzi invitaţia PNŢCD de a candida pe listele sale electorale pentru Parlamentul European, drept pentru care redevin membru al acestui partid, după mai bine de 20 de ani", anunţă Bodu într-o declaraţie remisă, duminică, agenţiei MEDIAFAX.
El spune că, deşi a strâns mai mult de 100.000 de semnături, un eventual mandat obţinut de el ca independent nu ar fi un proiect politic. "Ar fi doar un job pe care l-aş face în mod onorabil, ca şi până acum, aş putea doar să reprezint în mod onest alegătorii mei. Atât. Alături de un partid politic pot face însă mult mai mult. Mă pot implica în politica internă, pot participa la redactarea unor acte normative, pot veni cu iniţiative care să schimbe ceva în România, în mod direct şi nu doar prin intermediul Bruxelles-ului", explică Bodu.
Sebastian Bodu menţionează că va alege să meargă "pe un drum nou, altul decât cel pe care merg toate celelalte partide politice", deoarece a simţit că românii vor altceva: "Marea lor majoritate s-au săturat de politicieni care astăzi se înjură, se dispreţuiesc şi se urăsc iar mâine se aliază fără nici cea mai mică remuşcare, doar pentru ca poimâine să se întoarcă la înjurături, ură şi dispreţ".
"De aceea prezenţa la urne a ajuns la cote alarmant de scăzute fără ca actuala clasă politică să fie deranjată câtuşi de puţin întrucât absenteismul nu este o ameninţare. Întotdeauna vor exista găleţi, adidaşi şi pungi cu făină care să cumpere voturi", continuă Bodu.
El susţine că românii vor să fie reprezentaţi de oameni care au avut rezultate în cariera lor profesională, fie în mediul privat, fie în administraţia publică, dar şi oameni care nu s-au compromis, oameni care şi-au păstrat coloana vertebrală.
Partidul Naţional ţărănesc Creştin-Democrat l-a invitat în 12 martie pe Sebastian Bodu să candideze pe lista ţărăniştilor la europarlamentare, acesta declarând că este onorat, dar că strânge semnături pentru o candidatură independentă.
"Sunt plăcut surprins (de invitaţia PNŢCD - n.r.), am auzit despre dorinţa acestora de a mă invita să candidez", afirma atunci Bodu, precizând că momentan se concentrează pentru strângerea a 100.000 de semnături care să îi susţină o candidatură independentă la alegerile pentru Parlamentul European.