• Noaptea Muzeelor a fost o adevărată sărbătoare
Sâmbătă, 20 mai, centrul urbei s-a transformat într-o adevărată sărbătoare a Culturii şi Artei. Expoziţii, concursuri, avanpremieră teatrală şi...nu în ultimul rând, Noaptea Muzeelor. Iubitorii de frumos abia au reuşit să se împartă între locaţiile în care s-au desfăşurat ample manifestări culturale, până târziu, la miezul nopţii. În timp ce la Galeriile de Artă a avut loc vernisajul expoziţiei “Călătorie la începuturi”, semnată de artistul plastic Hugo Mărăcineanu, la Sala Mare a Teatrului “Maria Filotti” actorii brăileni au avut avanpremiera unui spectacol de excepţie-”Tango”, o comedie absurdă, cu un text genial, despre eliminarea valorilor, totalitarism şi vise spulberate. În acelaşi interval orar, iubitorii muzicii folk au participat la cea de a VIII-a ediţie a Festivalului Concurs de Muzică Folk “Seară de Mai” şi la Gala Laureaţilor, manifestare organizată de Casa de Cultură a Municipiului Brăila, în parteneriat cu Asociaţia Clubul de Turism “Proilavia”.
Muzeul Brăilei “Carol l” a fost însă vedeta serii de 20 mai, când, în toată ţara s-a sărbătorit “Noaptea Muzeelor. La Brăila, sute, poate chiar mii de vizitatori au trecut pragul tuturor locaţiilor Muzeului de Istorie şi s-au bucurat de exponatele pline de încărcătura unor epoci de mult apuse, dar şi de uniforme militare româneşti, de spectacole de dansuri tradiţionale ale comunităţilor locale, de coruri din municipiu şi judeţ sau de recitalurile susţinute de interpreţi îndrăgiţi.
S-au vizitat expoziţii de pictură, sculptură şi grafică, s-a ascultat muzică bună, adevărate bijuterii muzicale din toate genurile, s-au admirat podoabe, accesorii vestimentare şi obiecte de uz casnic.
Până târziu, în noapte, Brăila a fremătat de spectacole şi de manifestări care au încântat ochii şi au sensibilizat inima iubitorilor de artă, dar au încălzit şi sufletele celor ce poartă în sânge istoria acestui neam.