Se vrea o comisie «fulger» de verificare a Spitalelor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Se vrea o comisie «fulger» de verificare a Spitalelor

Membrii Comisiei de sănătate a Consiliului Judeţean Brăila pun la punct un plan de a verifica neanunţat instituţiile spitaliceşti aflate în subordine. Cel puţin, asta a anunţat, vineri, în cadrul şedinţei ordinare, consilierul judeţean PND Cătălin Iordache, membru în Comisia de sănătate a CJ. Acesta a declarat în plen că vor urma mai multe controale surpriză la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila şi Spitalul de Pneumoftiziologie, la care să poată participa oricare dintre consilierii judeţeni doritori şi în mod special presa locală. Preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, s-a arătat încântat de idee şi a punctat că astfel se va putea alcătui o imagine cât se poate de clară asupra problemelor care există în spital.
"Controalele sunt pentru a avea o imagine mai clară - dumneavoastră, noi - a tot ce se întâmplă în spital. Este de datoria noastră, ca şi membri ai Comisiei de sănătate, şi a mea, ca preşedinte al Consiliului Judeţean, să cunoaştem realitatea de acolo. Este o idee bună să facem această comisie de control din care vor face parte toţi consilierii judeţeni ai Comisiei de sănătate. Dacă domnul Iordache vrea şi colegi de la presă, e decizia dumnealui, dar în primul rând din această comisie trebuie să facă parte toţi consilierii din cadrul Comisiei de sănătate. Astfel, veţi merge împreună şi veţi identifica micile sau marile probleme din cele două spitale pe care le păstorim", a declarat Chiriac.

Noul CA al SJU Brăila a primit ordin să acţioneze

Tot în cadrul şedinţei ordinare a CJ Brăila a fost aprobat în unanimitate proiectul privind documentaţia tehnico-economică faza DALI, vizavi de extinderea pentru suplimentarea puterii instalate în staţia electrică de distribuţie 0,4 kv (TGD-2) aflată la demisol, în pavilionul A al Spitalului Judeţean Brăila. În acest context, dar şi după stabilirea reprezentanţilor CJ în Consiliul de Administraţie de la Spital, Chiriac a anunţat în plen că vrea ca prima întâlnire a membrilor să aibă loc în data de 25 iulie."Luni, să convocaţi Consiliul de Administraţie şi să discutaţi cele două probleme foarte importante - inelul de incendiu şi străpungerea de la secţia ATI. Vreau ca, luni, până în prânz, să convocaţi acest consiliu", a afirmat Chiriac.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro