Vineri, 9 ianuarie, de la ora 19.30 are loc prima partidă a etapei a 14-a, prima a returului Ligii Naţionale de handbal feminin, CSM Bucureşti - HC Zalău. Sâmbătă sunt programate alte două meciuri, de la ora 11.00 se întâlnesc HCM Rm. Vâlcea şi CSM Unirea Slobozia iar de la ora 15.15 HCM Roman va evolua în compania echipei Universitatea Alexandrion Cluj.
În runda inaugurală a returului HC Dunărea va evolua pe terenul "lanternei roşii" a campionatului, Mureşul Tg. Mureş. Ora disputării acestei partide nu a fost încă stabilită însă potrivit surselor, jocul va avea loc la ora 17.00. Pentru acest meci antrenoarea Alexandrina Soare are mari probleme privind portarii. Doar Gabriela Dobre se pregăteşte cot la cot cu jucătoarele de câmp, Elena Voicu şi Lăcrămioara Stan fiind în continuare incerte, Tot duminică se mai dispută partidele HCM Baia Mare - SCM Craiova, meci care va fi televizat şi va începe la ora 19.30 şi Universitatea Neptun Constanţa - CSM Cetate Deva, ora acestei întâlniri nefiind încă stabilită. Etapa a 14-a se încheie luni odată cu disputatea meciului dintre Corona Braşov şi CSM Ploieşti. Jocul de sub Tâmpa începe la ora 18.00.
Clasamentul înaintea startului returului:
1 HCM Baia Mare 13 12 0 1 408-291 36
2 SCM Craiova 13 11 0 2 295-260 33
3 CSM Bucuresti 13 11 0 2 375-268 32
4 Corona Braşov 13 10 2 1 374-283 32
5 HCM Roman 13 7 2 4 304-304 23
6 HC Dunărea Brăila 13 7 0 6 354-343 21
7 CSM Ploieşti 13 6 0 7 302-327 18
8 HC Zalău 13 5 1 7 325-332 16
9 HCM Râmnicu Vâlcea 13 4 2 7 322-357 14
10 CSM Cetate Deva 13 4 1 8 338-376 13
11 CSM Unirea Slobozia 13 4 0 9 303-35 12
12 CSU Neptun Constanţa 13 3 0 10 309-356 9
13 U Alexandrion Cluj 13 2 2 9 354-411 8
14 Mureşul Tg. Mureş 13 0 0 13 289-388 0