Se plimba liniştit cu ATV-ul. Ce mai conta că nu avea permis?! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Se plimba liniştit cu ATV-ul. Ce mai conta că nu avea permis?!

un bărbat de 35 de ani, din localitatea Colţea, a fost oprit din drum de poliţişti

 

Dosar penal pentru că a condus un vehicul, deşi nu avea voie. La data de 2 noiembrie, ora 16.00, poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Viziru l-au depistat, pe raza localităţii Colţea, pe un localnic, în vârstă de 35 de ani. Acesta conducea un ATV neînmatriculat. Şi asta nu a fost tot. Poliţiştii au efectuat verificări şi au stabilit că bărbatul depistat nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. El este acum cercetat penal pentru două infracţiuni la regimul rutier, conducerea unui vehicul neînmatriculat şi fără permis.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro