Se fac din nou angajări în administrația brăileană! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Se fac din nou angajări în administrația brăileană!

• Primăria și instituțiile din subordine se numără printre angajatori • recrutări de personal se fac și la Ambulanță, dar și în unitățile de învățământ

 

”Plouă” din nou cu angajări la stat. După o perioadă de ”secetă”, în care săptămâni la rând instituțiile publice nu prea au scos posturi la concurs, iată că luna august vine cu o ofertă ”bogată”. Potrivit posturigov.ro, portalul unde se publică locurile vacante în administrația publică din România, mai multe instituții din Brăila fac recrutări de personal. Printre acestea se numără Primăria Municipiului Brăila, Direcția Județeană de Statistică și Serviciul Județean de Ambulanță. Iată și cum arată lista posturilor pentru care se organizează concursuri în această perioadă.

 

Primăria Municipiului Brăila - inspector de specialitate, grad II, Centrul de Informare și Promovare Turistică, în cadrul Biroului de Informare și Promovare Turistică. Condițiile specifice pentru participarea la concurs sunt: studii superioare în domeniul științelor economice sau științelor administrative, vechime în specialitatea studiilor absolvite de minim 1 an; cunoștințe operare pe calculator – nivel mediu; capacitatea de a depăși obstacolele sau dificultățile intervenite în activitatea curentă, spirit de inițiativă, atitudine pozitivă; disponibilitate pentru lucru în echipă în program prelungit în anumite condiții, cunoașterea legislației în domeniu. Dosarele de concurs se vor depune până pe 28.08.2023, la sediul Primăriei Municipiului Brăila, Piața Independenței nr. 1. Probele de concurs vor avea loc în septembrie.

 

Casa de Cultură a Municipiului Brăilainspector de specialitate clasa I, grad I, la Compartimentul Financiar-contabilitate. Condiții specifice ocupării postului: experiență necesară executării operațiunilor specifice. Cunoștințe și competențe operare PC: Office, Forexebug. ”Informații suplimentare se pot obține de la secretarul comisiei de concurs sau la sediul Casei de Cultură a Municipiului Brăila, Piața Poligon nr. 2, telefon 0239 614 118, e-mail: contact@culturabraila.com”, se precizează în anunțul postat pe site-ul posturigov.ro.

 

Serviciul de Utilitate Publică de Administrare a Fondului Locativ și a Cimitirelor - Referent de specialitate, gradul II în cadrul Birou Financiar Contabilitate, Prelucrare Automată Date, Urmărire și Încasare Rate, Chirii. Cerințe: studii universitare în domeniul Matematică-Informatică, Ingineria sistemelor calculatoarelor și tehnologia informațiilor, Cibernetică, statistică și informatică economică, automatică și calculatoare; vechime în specialitatea studiilor de 1 an și 6 luni. Dosarele se depun pe 1 septembrie, lună în care vor avea loc și cele trei probe ale concursului: probă practică, probă scrisă și interviu.

 

Căminul pentru Persoane Vârstnice ”Lacu Sărat” - inspector de specialitate, gradul II – achiziții publice în cadrul compartimentului financiar – contabil. Cerințe: studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniile de licență științe economice, drept sau administrative; vechime minimum 1 an în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției contractuale. Până pe 28 august se pot face înscrieri, iar concursul constă în două etape: probă scrisă și interviu.

 

Serviciul de Transport Public Local de Călători și Administrare Portuară – un post șef birou, grad I, în cadrul Biroului Financiar-Contabilitate și un post timonier fluvial grad II. Ce se cere? Pentru postul de șef birou: studii superioare în domeniul științelor economice, specialitatea finanțe-contabilitate, cunoștințe operare PC, vechime în muncă 5 ani și vechime în specialitatea studiilor minim 5 ani. Dosarele se depun până pe 28 august, iar probele de concurs (probă scrisă și interviu) vor avea loc în septembrie. Pentru postul de timonier fluvial: studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat, cu carnet de serviciu, certificate, autorizări, brevet timonier fluvial, valabile la zi; vechime în muncă minim 5 ani; experiență în navigație 5 ani. Pentru înscrierea la concurs candidații vor depune dosare până pe 21 august, iar cei admiși vor susține o probă scrisă și o probă pracică.

 

Filarmonica ”Lyra – George Cavadia”economist în cadrul compartimentului Economic-Administrativ. Condiții: studii superioare economice, cu diplomă de licență economist, vechime minim 7 ani în specialitatea studiilor, cunoștinte de operare pe calculator, programe informatice de contabilitate, programul de sistem național de raportare FOREXEBUG. Dosarele se depun până pe 24 august.

 

Direcția Regională de Statistică Brăila - expert gradul IA pentru realizarea Anchetei Structurale în Agricultură an de referință 2023. Condiții de participare la concurs: studii universitare în domeniile științe sociale, științe inginerești, matematică și științele naturii; vechime în specialitate minim 7 ani; cunoașterea reglementărilor naționale și internaționale în domeniul statisticii agriculturii; abilități în operarea pe PC desktop și tablete. Înscrierile se fac până pe 23 august.

 

Serviciul Județean de Ambulanță angajează 5 șoferi

Cele 5 posturi de șofer autosanitară fac parte din cadrul Compartimentului de asistență medicală de urgență și transport medical asistat/Compartimentului de consultații de urgență și transport sanitar neasistat: 4 la Stația Centrală Brăila și 1 la Subtația Mărașu. Activitatea se desfășoară în ture, în program de 12 ore cu 24 de ore libere și este salarizată conform legislației în vigoare.

Doritorii trebuie să îndeplinească următoarele condiții: diplomă de bacalaureat sau diplomă de absolvire a liceului; permis de conducere pentru șofer profesionist valabil pentru autovehiculele din categoriile B și C; 6 ani vechime ca șofer (conducator auto) profesionist sau 3 ani ca șofer autosanitară II; diplomă de absolvire a cursului de ambulanțier/adeverință din care să rezulte că a promovat examenul de absolvire a cursului de ambulanțier; cazier rutier (istoricul sancțiunilor rutiere) – maxim 7 contravenții în ultimii 5 ani.

Dosarele de înscriere se depun până pe 24 august.

 

Angajări și în școlile din Brăila

În această perioadă angajări fac următoarele unități de învățământ din Brăila: Colegiul Național Pedagogic ”D. P. Perpessicius” – îngrijitor; Colegiul Tehnic ”C. D. Nenițescu” – muncitor calificat, paznic, îngrijitor (2 posturi); Colegiul Economic ”Ion Ghica” – paznic și îngrijitor; Colegiul Național ”Nicolae Bălcescu” – administrator financiar (jumătate de normă); Școala Gimnazială ”Sf. Andrei” – îngrijitor; Școala Gimnazială Movila Miresii – fochist.

Mai multe detalii despre toate posturile scoase la concurs în această perioadă, calendarul probelor și bibliografiile le găsiți pe platforma posturigov.ro, pe site-ul sau la sediul instituțiilor angajatoare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro