Se dă startul Simpozionului de sculptură «Nicăpetre», ediţia a II-a | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Se dă startul Simpozionului de sculptură «Nicăpetre», ediţia a II-a

Startul celei de-a doua ediţii a Simpozionului Internaţional de Sculptură Monumentală «Nicăpetre» va fi oficiat, astăzi, la ora 10:00, în curtea Colegiului Tehnic "C. D. Neniţescu". Mai exact, reprezentanţii administraţiei brăilene se vor întâlni cu cei şapte artişti care urmează să transforme curtea liceului într-o tabără de sculptură, ce se va desfăşura până în data de 3 septembrie. În acest an, tema lucrărilor o reprezintă Chira Chiralina - simbol al tinereţii, frumuseţii, al farmecului feminin şi al bucuriei de a trăi liber. Potrivit consilierului judeţean independent, Marian Căpăţînă, cel care a venit încă de la bun început cu ideea simpozionului, cei şapte sculptori şi lucrările selectate în acest an, sunt: Dinu Câmpeanu (România) cu lucrarea "Chiralina", Alexey Kanis (Rusia) - "Tension", Leonid Kozlov (Ucraina) - "Dance of life", Malin Malinov (Bulgaria) - "Family", Iurie Platon (Republica Moldova) - "Chira Chiralina", Elena Saracino (Italia) - "Venus" şi Serhii Sbitniev (Ucraina) - "Heartstrings". Sursa citată ne-a mai precizat că, până pe 14 iulie, ultima zi în care s-au mai putut face înscrieri pentru simpozion, au fost primite 46 de proiecte de la 39 de sculptori atât din România, cât şi din străinătate. Comisia de jurizare, din care a făcut parte consilierul judeţean PSD Viorel Mortu, arhitectul şef al judeţului Costel Drăgan, managerul Muzeului Brăilei "Carol I" Ionel Cândea, directorul DCIST Ionica Guşatu, şefa secţiei de Artă a Muzeului Maria Stoica şi Alina Rădulescu - reprezentant mass-media, a selectat doar 7 lucrări şi alte două rezerve, în cazul în care vreunul dintre sculptori nu ar putea onora invitaţia. Un alt element interesant este acela că artiştii se vor "lupta" în acest an cu bucăţi uriaşe de marmură.
Mare parte dintre statuile ediţiei trecute încă nu au fost amplasate în oraş
Nu poate fi trecut cu vederea faptul că cele mai multe dintre cele şapte lucrări ce au fost realizate anul trecut, în cadrul simpozionului de sculptură, încă zac în curtea liceului de Chimie. Situaţie cu atât mai jenantă pentru autorităţile brăilene, mai ales dacă luăm în calcul că printre statuile rămase în urmă se numără şi cea a sculptorului Dinu Câmpeanu, artist care a fost selectat pentru a doua oară să lucreze la înfrumuseţarea oraşului nostru.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro